Cifra vânzărilor "Twitter" Inc. a crescut de peste două ori în trimestrul al treilea din 2013 (T3), însă pierderile sale s-au triplat în perioada menţionată, potrivit anunţului făcut de compania americană înaintea ofertei publice iniţiale prin care vrea să obţină peste un miliard de dolari.
Vânzările serviciului de microblogging au ajuns la 168,6 milioane de dolari, de la 82,3 milioane de dolari în trimestrul al treilea al anului trecut, iar pierderile - la 64,6 milioane de dolari, de la 21,6 milioane de dolari.
În primele nouă luni din anul curent, veniturile companiei au crescut de două ori faţă de perioada similară a anului trecut, la 422,2 milioane de dolari, în timp ce pierderile au ajuns la 133,8 milioane de dolari, de la 70,7 milioane de dolari.
Numărul utilizatorilor lunari ai serviciului "Twitter" a ajuns de la 215 milioane în iunie la peste 230 milioane în septembrie. În acelaşi timp, "Twitter" şi-a crescut personalul cu 300 de salariaţi, la un total 2.300 angajaţi.
Compania a ales pentru listare New York Stock Exchange. "Twitter" şi-a făcut public, luna aceasta, prospectul ofertei publice iniţiale, moment la care a dezvăluit pentru prima dată că veniturile sale s-au triplat în ultimul an, dar şi că nu a înregistrat niciodată profit în cei şapte ani de la înfiinţare.
Planul ofertei sugerează o valoare de 12,8 miliarde dolari a serviciului de microblogging, faţă de 10 miliarde dolari - la cât era evaluat în septembrie, în baza operaţiunilor de finanţare derulate pe piaţa privată.
"Goldman Sachs Group" Inc. conduce procesul de subscriere a titlurilor companiei, iar tranzacţionarea la bursă a acţiunilor "Twitter" ar putea începe în noiembrie, sub simbolul TWTR.
ALINA VASIESCU Cifra vânzărilor "Twitter" Inc. a crescut de peste două ori în trimestrul al treilea din 2013 (T3), însă pierderile sale s-au triplat în perioada