Poliţiştii din oraşul Târgu-Cărbuneşti au documentat activitatea infracţională a unui bărbat de 38 de ani, din judeţul Dolj, suspectat de comiterea infracţiunilor de fals, uz de fals şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Poliţiştii din comuna Vladimir au depistat, în luna august, un bărbat, G.V., de 38 ani, din comuna Coţofenii din Faţă, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism. Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a constatat faptul că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt pentru care poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, fiindu-i, astfel, suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Întrucât persoana respectivă a prezentat poliţiştilor un permis de conducere emis de autorităţile bulgare, poliţiştii au remis acestora documentul. La câteva luni de la incident, autorităţile statului bulgar au comunicat autorităţilor româneşti faptul că permisul de conducere înaintat este fals. Astfel, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale faţă de bărbatul de 38 ani sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals, uz de fals şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. „Marți, în urma unor investigaţii efectuate, poliţiştii l-au depistat pe suspectul care, până în prezent, s-a sustras cercetărilor. În baza probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propunerea de arestare preventivă”, a spus Romina Dochian, purtătoarea de cuvânt a IPJ Gorj.
Poliţiştii din oraşul Târgu-Cărbuneşti au documentat activitatea infracţională a unui bărbat de 38 de ani, din judeţul Dolj, suspectat de comiterea infracţiunilor de fals,