Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Pricopie despre admiterea la liceu: E foarte bine să nu schimbăm regulile de la un an la altul

Publicat in Romania TV, joi 17 octombrie 2013 ·

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, joi, că nu va schimba regulile de admitere la liceu, pentru că îşi doreşte predictibilitate şi în domeniul Educaţiei.

"De când am venit la Ministerul Educaţiei, am promovat stabilitatea în sistem. Eu cred că este foarte bine să nu schimbăm regulile de la un an la altul şi trebuie să fim predictibili, inclusiv în domeniul Educaţiei. Pe de altă parte, sigur că există anumite reguli instituţionale, parlamentare, legi şi orice membru al Parlamentului poate să facă propuneri legislative. Eu, în momentul de faţă, sunt pentru formula pe care am anunţat-o şi care, de altfel, va funcţiona şi anul viitor. Pentru orice schimbare pe care o vom introduce trebuie să avem argumente foarte clare", a spus Remus Pricopie, la o dezbatere pe tema facilitării tranziţiei de la şcoală la viaţa activă, potrivit Agerpres.

Deputatul liberal Ioan Cupşa a propus marţi, printr-o iniţiativă legislativă, eliminarea mediei ponderate în procesul de admitere în licee şi şcoli profesionale şi introducerea Concursului Naţional.

CITEŞTE ŞI: PNL vrea reintroducerea examenelor de admitere în liceu şi scoli profesionale

Iniţiativa prevede că repartizarea elevilor în licee şi şcoli profesionale se va face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere obţinută la Concursul Naţional de Admitere şi în acord cu opţiunile exprimate de către elevi. Media de admitere reprezintă media aritmetică a notelor obţinute la Concursul Naţional de Admitere.

Din anul şcolar 2013-2014, media celor patru ani de gimnaziu contează la admiterea în liceu în proporţie de 25%, şi nu 50% ca până acum. Pe cale de consecinţă, media obţinută la evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a va avea o pondere mai mare în calculul mediei finale pentru liceu, şi anume, 75%, faţă de 50%, cât era până acum.

Totodată, ministrul Re

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacaureat 2025. FOTO-VIDEO. Emoții la Constanța vineri, pentru proba la alegere a profilului

Ziua Constanta acum o ora
Examenul național de Bacalaureat continuă vineri, 13 iunie cu proba scrisă la alegere a profilului și specializării. Așa cum puteți vedea în imaginile care ilustrează materialului, elevii din Constanța sunt emoționați în continuare în susținerea exa

BAC 2025: Proba la alegere a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie

HotNews acum 2 ore
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut posibilitatea să opteze, în funcție de profilul urmat în liceu, dintre nouă discipline. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisa la una

ANM - Temperaturi peste cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare

News.ro acum o ora
Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie, anunţă vineir, meteorologii, care au făcut publică prognoa pentru următoarele patru săptămâni.. Cantităţile de precipitaţii vor fi def

UPDATE - Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorât / 100 de drone lansate de Iran asupra Israelului

News.ro acum 26 minute
Armata israeliană a anunţat că Iranul a început represaliile după ce Israelul a lansat vineri dimineaţă un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revol

Trump va participa vineri la o reuniune de securitate, după atacul Israelului asupra Iranului

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump va participa, vineri dimineaţă, la o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, a anunţat Casa Albă joi târziu, după atacul israelian asupra Iranului care a pus pe jar Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Reun

Elevii de clasa a VIII-a încheie anul şcolar vineri / Evaluarea Națională are loc între 23 și 27 iunie

G4Media acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a vor termina anul şcolar 2024 – 2025 vineri, urmând să susţină Evaluarea Naţională în perioada 23 – 27 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Televiziunea de stat iraniană confirmă că şeful Statului Major al Forţelor Armate Iraniene, Mohammad Bagheri, a fost ucis într-un atac israelian

News.ro acum o ora
Generalul maior Mohammad Bagheri, şeful Statului Major al forţelor armate iraniene, a fost ucis în urma unor atacuri israeliene, a anunţat televiziunea de stat iraniană IRINN, conform CNN. Bagheri, ofiţerul militar cu cel mai înalt rang al Iranului,

🚨 LIVE. Israel a lansat un atac preventiv asupra Iranului. Netanyahu: „Israelul se află într-un moment decisiv al istoriei sale”

Gandul acum 3 ore
Actualizări UPDATE: Oficial israelian: Ce i-am făcut Hezbollahului în 10 zile o vom face Iranului în 10 minute UPDATE: Alte explozii raportate la instalația nucleară Natanz UPDATE: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 8% UPDATE: Iranul amenință cu

Cum a fost păcălit Iranul pentru ca operaţiunea israeliană să fie o surpriză

News.ro acum 4 ore
SUA au participat la o campanie masivă pentru a face Iranul să creadă că un atac israelian nu va avea loc imediat, relatează postul de ştiri Canal 12 din Israel. În plus, premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus reporterilor joi că pleacă în

Accident grav în județul Galați. Doi tineri au murit după ce mașina lor a intrat într-un TIR parcat

Adevarul acum o ora
Doi tineri și-au pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, în județul Galați, după ce autoturismul în care se aflau a lovit violent un TIR staționat pe carosabil, în localitatea Podoleni.

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/23°
sâm.

14°/22°
dum.

15°/24°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°