Pedeliştii care vor funcţii în partid în partid pot să-şi depună candidaturile încă de ieri. La PDL Târgu Jiu alegerile au fost stabilite pentru data de 2 noiembrie, la Motru pe 3 noiembrie, iar la Târgu Jiu pe 16 noiembrie. În aceste săptămâni au loc alegeri în încă zece organizaţii PDL.
Potrivit preşedintelui interimar al PDL Târgu Jiu, Eduard Berca, candidaturile pentru municipiu se depun în perioada 17-24 octombrie pentru preşedinte, iar pentru celelalte funcţii până pe 28 octombrie. „O să-mi depun candidatura chiar astăzi. Sunt hotărât. Toţi aceia care au ceva de spus, se consideră apţi, capabili să reprezinte partidul la nivelul acesta au dreptul să se exprime. Să aibă experienţă politică, managerială. Absolut toţi membrii care doresc să se implice sunt invitaţi să-şi depună candidaturile“, a declarat Berca.
Alegerile în PDL continuă şi după 16 noiembrie. Pedeliştii îşi aleg prezidenţiabilul. Trei persoane şi-au depus proiectele: Cătălin Predoiu, Gheorghe Falcă şi Simona Creţu.
În Gorj vor fi făcute 5 secţii de votare, iar gorjenii vor vota pe 23 noiembrie 2013 persoana pe care o consideră potrivită pentru Preşedinţie.
Pedeliştii care vor funcţii în partid în partid pot să-şi depună candidaturile încă de ieri. La PDL Târgu Jiu alegerile au fost stabilite pentru data de 2 noiembrie, la Motru pe 3 noiembrie, iar la Târgu Jiu pe 16 noiembrie. În aceste săptămâni au loc alegeri în încă zece organizaţii PDL.
Potrivit preşedintelui interimar al PDL Târgu Jiu, Eduard Berca, candidaturile pentru municipiu se depun în perioada 17-24 octombrie pentru preşedinte, iar pentru celelalte funcţii până pe 28 octombrie. „O să-mi depun candidatura chiar astăzi. Sunt hotărât. Toţi aceia care au ceva de spus, se consideră apţi, capabili să reprezinte partidul la nivelul acesta au dreptul să se exprime. Să aibă experienţă politică, managerială. Absolu