Hotărârea a fost luată pentru că Institutul Geologic al României (IGR) a făcut public un raport preliminar prin care s-a creat panică în rândul populației din Galați.
Conform unui comunicat al Ministerului Educației Naționale (MEN), directorul IGR, Ștefan Marincea, a fost schimbat, miercuri, din funcție ca urmare a „modului defectuos în care a gestionat şi a comunicat public rezultatele cercetărilor” privind cutremurele care au avut loc în zona Galați.
Potrivit ministerului, hotărârea a fost luată pentru că „maniera neprofesionistă, dominată de ipoteze şi incertitudini,” prin care a Marincea a tratat problema cutremurelor, a reușit să „să genereze panică la nivelul populaţiei şi să întreţină sentimentul de teamă şi incertitudine al locuitorilor din zona respectivă”.
Ștefan Marincea a precizat că a primit două ordine de destituire a sa și nu știe cine este cel care l-a demis, motiv pentru care va face o plângere penală.
„Nu ştiu cine m-a demis, am primit două ordine, două decizii cu semnături diferite şi am de gând să fac plângere penală împotriva celor care au trimis aceste ordine, pentru că sunt semnături cu bară”, a declarat Marincea, citat de Mediafax.
Postul de director general al Institutului va fi ocupat de Marcel Mărunțiu, în prezent director științific,
IGR a publicat pe site-ul propriu un „punct de vedere preliminar privind situaţia deosebită semnalată în zona Izvoarele” prin care se anunță că fenomenul cutremurelor din zona Izvoarele-Slobozia Conachi „pot fi naturale sau antropice”.
„Dintre cauzele antropice se pot invoca posibile fenomene de tasare difereţiată a terenurilor, datorate exploatării de petrol şi gaze pe cele trei domuri ale structurii petrolifere Independenţa pe care se află amplasate şi localităţile Izvoarele şi Slobozia Conachi. Activitatea veche de exploatare pe această structură cît şi actualele sond