În octombrie, când se vor întâlni pentru reuniunea anuală a FMI, „brokerii” de putere ai lumii – mai exact, miniştrii şi reprezentanţii Băncilor Centrale din 188 de ţări – se vor lovi din nou de dovezi care arată că Fondul Monetar Internaţional (FMI) are nevoie de reformă. | de Mohamed A. El-Erian

Articolul a fost preluat din FP România nr. 36 (septembrie/ octombrie 2013).

De data aceasta, probele nu sunt stagnarea economică mondială şi instabilitatea financiară, ci şi autoevaluarea, de o onestitate brutală, pe care FMI a făcut-o propriului său rol în ineficientul plan de salvare a Greciei (şi, pe cale de consecinţă, şi implicării sale în alte ţări europene). Un lucru este clar în urma acestei prestaţii dezamăgitoare: FMI a rămas blocat în secolul trecut.

Acum aproape 70 de ani, FMI a fost creat dintr-un motiv care a rămas, până în ziua de azi, bun şi valid. Abia ieşiţi dintr-un război mondial care fusese alimentat de o recesiune globală, de politici de creştere bazate pe sărăcirea celorlalţi şi de o coordonare economică inadecvată, liderii vizionari au recunoscut că o economie mondială performantă ar avea nevoie de o instituţie multilaterală puternică, în stare să intervină pentru a salva statele de la dezastru.

Pe hârtie, FMI este bine echipat pentru această sarcină. Are la dipoziţie un sistem de membership practic cu acces universal. Are un personal extrem de talentat şi un buget considerabil. Articolele din Acordul de înfiinţare îi dau acces direct la politicienii din fiecare ţară. Iar board-ul său executiv se constituie într-un forum confidenţial pentru discuţii multilaterale deschise şi pentru luarea deciziilor în mod colectiv. Instituţia este, însă, paralizată de stăpânii săi din Europa, care sunt prinşi în conflicte politice interminabile, şi nu este nici pe departe reprezentativă pentru transferul de put