UDMR a cerut joi parlamentarilor din comisia specială Roşia Montană să dea un vot prin care să respingă proiectul de lege iniţiat de Guvernul Ponta. Un asemenea vot echivala cu sistarea dezbaterilor pe acest proiect, votul decisiv urmând să fie dat de Plenul celor două Camere ale Legislativului. Numai că propunerea UDMR a fost respinsă, cu voturile PSD şi PP-DD, prin urmare dezbaterile vor continua.
„Deputatul Korodi Attila şi senatorul Végh Sándor au cerut Comisiei supunerea la vot negativ a proiectului de lege iniţiat de Guvern, privind exploatarea de la Roşia Montană, deoarece audierile efectuate pe marginea proiectului au demonstrat, în mod clar, că investiţia minieră se bazează pe numeroase date îndoielnice. (...) Membrii Comisiei au votat cu 9 la 7 împotriva propunerii”, a anunţat UDMR. Ulterior, deputatul PNL Cristina Pocora a declarat că şi repretentanţii PNL au votat împotriva proiectului de lege în forma trimisă de Guvern, pentru că liberalii sunt consecvenţi. „ În momentul în care a picat respingerea proiectului lege, se merge mai departe cu dezbaterea proiectului, se depun amendamente, se discută”, a adăugat Pocora. Întrebat de ce susţine proiectul Guvernului, senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu a răspuns că votul său nu a fost în favoarea proiectului, ci pentru ca parlamentarii să poată continua dezbaterile pe acest subiect. Senatorii şi deputaţii din comisia specială vor discuta pe articole proiectul de lege iniţiat de Guvern, iar la finalul dezbaterilor vor întocmi un raport de admitere sau de respingere, pe care îl vor înainta plenului. Dacă proiectul Guvernului Ponta va trece sau nu, se va decide prin vot, în şedinţa de plen a Legislativului.
UDMR a cerut joi parlamentarilor din comisia specială Roşia Montană să dea un vot prin care să respingă proiectul de lege iniţiat de Guvernul Ponta. Un asemenea vot echivala cu sistarea dezbateri