● Marin Mălaicu-Hondrari, Lunetistul, Editura Polirom, 2013.
Romanul de acum doi ani al lui Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea, era o ţesătură poetică de călătorii şi iubiri întinse între Transilvania, Berlin, Córdoba, Madrid şi Buenos Aires, o naraţiune întinsă ca o pînză continentală, în care mai multe personaje de mai multe naţionalităţi se mişcau prinse prin forţa stranie a hazardului şi a coincidenţelor. Această schemă epică, funcţionînd mai mult după logica poeziei decît a prozei, este de regăsit şi în acest roman, la fel de poetic şi la fel de livresc, în care cei doi iubiţi dintr-un trecut adolescentin din Bistriţa, Constantin şi Cristina, se reîntîlnesc de-a lungul unei vieţi, în Grecia şi în Madrid, datorită/din cauza unei intrigi ce implică un personaj din Santiago de Chile, totul presărat cu episoade paralele în Viena şi întoarceri în Bistriţa. Părăsit de Cristina, prima sa iubire, pentru fiul unor afacerişti spanioli dubioşi, ajunşi la Bistriţa mai mult pentru a li se pierde urma, Constantin pleacă din ţară şi intră într-o unitate specială a armatei, care îl va propulsa în rolul singuratic al unui lunetist-mercenar. Peste ani, în timpul unei misiuni în Camarile, Constantin îl cunoaşte pe Carlos, un copil ce fusese adoptat financiar tocmai de Cristina, căsătorită între timp cu fiul afaceriştilor spanioli. Copilul Carlos şi, peste ani, tînărul Carlos, devenit între timp un prozator de succes, îi aduce împreună pe Constantin şi Cristina în etape diferite din viaţa lor. Cristina nu este tocmai fericită în căsnicie: crescută cu cărţi, cu mintea şi inima formate de literatură, Cristina este pasărea exotică din colivia familiei de afacerişti a socrului Ricardo Valbuena Zigler, care o suspectează de lipsă de loialitate şi care n-a acceptat-o, de fapt, niciodată, iar sprijinul financiar pe care i-l acordă lui Carlos şi insuflarea dragostei pentru liter