Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Croitoru este supărat pe suporteri: “Nu poţi să dai gol acasă şi să nu aplaude nimeni”

Publicat in BTOnline, joi 17 octombrie 2013 ·

News Mijlocaşul Marius Croitoru este nemulţumit de atitudinea suporterilor botoşăneni şi spune că FC Botoşani nu este susţinută de suporteri, aşa cum se întâmplă cu alte echipe care au mai puţini spectatori în tribune.

Croitoru a răbufnit după meciul cu Universitatea Cluj şi din câte se pare nu i-a trecut supărare pe suporterii care l-au apostrofat.

“Suntem învinşi doar de Steaua. Mulţi apreciază lucrul ăsta iar cei care ar trebui să îl aprecieze…mai puţin. Alţii au mai puţine puncte ca noi şi fac istorie. Noi suntem pe locul patru, la egalitate cu locul doi şi nu suntem apreciaţi. Avem un parcurs extraordinar iar oamenii vin şi te fluieră când facie gal şi ai 19 puncte. Respectful trebuie îndreptat şi către jucători şi antrenori. Nu este nici Messi şi nici Ronaldo la echipă ca să stai liniştit în tribună atunci când joci cu Universitatea Cluj. Suntem o echipă mică, o echipă în formare. La divizia B a fost altceva. Acum nimeni nu ne dăda nicio şansă. Suntem aici doar datorită grupului. Este foarte greu din primul an, cu jucători de liga a II-a sau liga a III-a. Nu avem jucători de super clasă. Avem un grup care contează mai mult decât orice individualitate. Nu poţi să dai gol acasă şi să nu aplaude nimeni. Nu se poate ca o echipă mică, să nu fie susţinută. Botoşaniul nu a fost până acum în Liga I dar nu se vede acea euforie, acea plăcere de a susţine. Această echipă trebuie mult mai mult susţinută de tot stadionul şi nu de 200 de spectatori”, a spus Marius Croitoru.

News Mijlocaşul Marius Croitoru este nemulţumit de atitudinea suporterilor botoşăneni şi spune că FC Botoşani nu este susţinută de suporteri, aşa cum se întâmplă cu alte echipe care au mai puţini spectatori în tribune.

Croitoru a răbufnit după meciul cu Universitatea Cluj şi din câte se pare nu i-a trecut supărare pe suporterii care l-au apostrofat.

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

FRF face primele declaraţii despre incidentele de la meciul România – Kosovo

Mediafax acum o ora
FRF şi-a exprimat „profunda dezamăgire” faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara. „Considerăm că acuzaţiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate şi credem cu fermitate că acţiunile

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 4 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război anul viitor, prin mijloace diplomatice”, afirmă Zelenski

HotNews acum 11 minute
Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un amplu interviu acordat postului public de radio-televiziune Suspilne și difuzat sâmbătă, relatează The

Victor Negrescu, negociator şef PE: Am finalizat bugetul UE pentru anul 2025

Mediafax acum 3 ore
Eurodeputatul Victor Negrescu anunţă că a obţinut, în această dimineaţă, după zeci de ore de negocieri, acordul interinstituţional cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, care prevede alocări în valoare de aproape 200 de miliarde de

Cazul băiatului de 16 ani mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu: Chirurgi din spital fără specializare chirurgie pediatrică au operat anul acesta zeci de copii cu vârste peste 7 ani

News.ro acum o ora
Zeci de copii cu vârste peste şapte ani au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, în cursul acestui an, în cele două secţii de chirurgie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, acelaşi spital unde un chirurg a refuzat să opereze un ado

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 4 ore
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

Președinții Joe Biden și Xi Jinping se întâlnesc pentru ultima dată în cadrul forumului APEC, pe fondul tensiunilor între SUA și China FOTO

Ziare.com acum 47 minute
Președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping vor avea sâmbătă, 16 noiembrie, în Lima, Peru, o întâlnire pe marginea summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), marcând ultima discuție a celor doi lideri înainte de preluarea

Expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” s-a deschis la Muzeul Naţional de Artă Timişoara - FOTO

News.ro acum 3 ore
O nouă expoziţie - eveniment, „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” a fost deschisă.sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, după ce în anul 2023, anul Capitalei Europene

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°