Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scenariu sumbru pentru Apple: E in drumul spre faliment - Face jucarii pentru oameni mari

Publicat in Ziare.com, joi 17 octombrie 2013 ·

Faimosul investitor Marc Faber considera ca Apple este o companie cu probleme, care face o serie de produse frivole, iar acesta este motivul pentru care se afla pe drumul spre faliment.

"Este genul de investitie de care nu sunt deloc interesat. Nu zic ca se va intampla imediat, insa, la un moment dat, se va prabusi", a precizat Marc Faber, la CNBC.

El a comparat Apple cu un alt gigant IT care a avut parte de faima in urma cu multi ani, insa acum si-a pierdut influenta.

"Asa s-a intamplat si cu Polaroid in anii 1970", a adaugat Feber.

Pana la urma, la fel ca Apple, si aceasta companie a fost fondata de un inovator faimos, care a plecat la un moment dat de la carma ei.

"Edwin Land avea mai multe brevete decat orice alta persoana din lume", a subliniat Faber.

In 1982, fondatorul Polaroid a renuntat la sefia companiei, iar in 2011, aceasta a dat faliment.

Insa Apple pare ca sta foarte bine in acest moment, deoarece are 43 miliarde si investitii pe termen scurt. In plus, Apple a avut venituri de 35 miliarde de dolari doar in al doilea trimestru din 2013, iar la bursa, compania valoreaza 450 miliarde de dolari.

Totusi, Faber sustine ca au existat prea multe companii IT care au disparut, de-a lungul timpului, desi au cunoscut succesul la un moment dat in existenta lor.

Iar din perspectiva sa, cea mai mare problema a Apple este ca produsele sale nu reprezinta o necesitate pentru omenire.

"De fapt, ea face jucarii pentru oameni mari", sustine Faber.

Faimosul investitor Marc Faber considera ca Apple este o companie cu probleme, care face o serie de produse frivole, iar acesta este motivul pentru care se afla pe drumul spre faliment.

"Este genul de investitie de care nu sunt deloc interesat. Nu zic ca se va intampla imediat, insa,

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătății: Am identificat unităţi sanitare în România unde, din 60 de prezentări la Urgențe, 50 de pacienţi au fost transferaţi în alte unităţi sanitare / În prezent, sistemul nu stimulează performanţa

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unităţi sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgenţe medicale şi chirurgicale, 50 de pacienţi au fost transferaţ

Jannik Sinner a câştigat, în premieră, turneul de la Wimbledon

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial ATP, s-a impus duminică în finala turneului masculin de la Wimbledon, după ce l-a învins pe actualul număr doi mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, tra

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 9 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°