Sute de copii și adulți au aflat cum trebuie să procedeze în caz de cutremur
În cazul unui cutremur de 6,8 grade pe scara Richter produs în zona Vrancea, populația din Sfântu Gheorghe ar simți un seism de 6,1 grade. Acesta ar putea avaria clădiri, oamenii s-ar putea bloca în diferite instituții sau în locuințe, iar autoritățile ar avea mult de lucru. Un astfel de scenariu a fost pus în practică joi la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei simulări de protecţie civilă.
Trei licee implicate
Organizatorii acțiunii au pus la cale trei scenarii. În prima situaţie, în urma cutremurului a fost avariat Colegiul „Székely Mikó”, astfel s-a intervenit pentru evacuarea şi salvarea elevilor prinşi la etajele superioare cu ajutorul autoscării mecanice și a pernei gonflabile, cărora ulterior li s-a acordat primul ajutor. Momentul următor a reprezentat un incendiu violent produs la sala de sport a Colegiului, unde pompierii militari au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului. A doua situaţie s-a produs la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, unde clădirea a suferit daune minore, iar elevii au fost direcţionaţi pe terenul de sport al şcolii. În ultima situaţie, ce s-a desfăşurat la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, au avut loc salvări de la înălţime efectuate de pompierii militari şi de alpinişti utilitari din cadrul cercului Alpin Sport.
„Prin desfăşurarea acestor exerciţii se doreşte perfecţionarea activităţilor ce trebuie întreprinse în cazul producerii unor astfel de situaţii de urgenţă, dar şi conştientizarea populaţiei asupra faptului că trebuie să cunoască modul de comportare în cazul producerii unor cutremure. Păstrarea calmului, adăpostirea sub o masă solidă, bancă, lângă un perete de rezistenţă, sau tocul uşii sunt acţiuni care vă pot salva viaţa. În cazul în care cutremurul v-a surprins în interior