Şeful delegaţiei europene la Chişinău spune că ajustarea legislaţiei din domeniul economic şi al comerţului va permite în viitorul apropiat exportul bunurilor din Republica Moldova.
La primul briefing de presă de la numirea sa în funcţia de şef al Delegaţiei UE la Chişinău, finlandezul Pirkka Tapiola a apreciat pozitiv parcursul european al Republicii Moldova, remarcând, diplomatic, şi lacunele care ameninţă acest parcurs.
În deschidere, diplomatul a subliniat progresele importante pe care le-a făcut Republica Moldova în domeniul liberalizării regimului de vize, menţionând că totuşi nu poate face un pronostic. „Decizia liberalizării regimului de vize va fi luată de toate cele 28 de state membre ale UE, ceea ce evident depinde de implementarea reformelor necesare”, a spus Tapiola.
În ceea ce priveşte Acordul de Liber Schimb, UE speră să-l iniţializeze, dar primordial este semnarea acestuia, preferabil până la alegerile parlamentare europene, care vor avea loc în octombrie 2014. „Până atunci, este multă muncă tehnică de făcut, dar noi ne-am luat angajamentul de a lucra cât mai rapid”, afirmă Tapiola. Totodată, acesta spune că Republica Moldova este lider printre ţările Parteneriatului Estic, iar pentru atingerea acestui statut au munci nişte profesionişti dedicaţi.
Cele mai mari investiţii pentru dezvoltare, din blocul ţărilor Parteneriatului Estic, îi revin Republicii Moldova, cu 41 de euro pe cap de locuitor, sau 140 de milioane de euro în fiecare an. Aceste investiţii sunt direcţionate spre domeniile prioritare acum: dezvoltarea rurală şi regională, reformarea administraţiei publice, statul de drept, ca de altfel şi asistenţa pentru ajustarea cadrului legislativ la cel european. „Depinde de voi să implementaţi, dar UE este alături prin asistenţa şi investiţiile pe care le oferă”, menţionează şeful delegaţiei europene. @