Isteria protestelor împotriva exploatării gazelor de şist de la Pungeşti şi Bucureşti poartă toate caracteristicile unei vânători de vrăjitoare clasice în care se amestecă spaime apocaliptice, o xenofobie agresivă la limita rasismului bine înrădăcinată în regiunea respectivă, un antioccidentalism şi antiamericanism de sorginte post(comunistă) peste care este altoit un ortodoxism vulgar şi o mare doză de gândire magică mascată sub diverse forme, de la ecologismul trendy la anticapitalism şi naţionalism economic. Din punct de vedere sociologic şi antropologic este un fenomen excepţional similar cu alte forme de isterie în masă care pot fi întâlnite Africa, India sau Papua Noua Guinee, de unde şi titlul. Din punct de vedere politic, este o bombă pe cale să explodeze în braţele guvernului USL iar din punct de vedere geopolitic face un joc perfect în favoarea ruşilor, care îşi râd satisfăcuţi în bărbi.

În pofida opiniei larg răspândite, vânătoarea de vrăjitoare nu este un fenomen caracteristic Evului Mediu, aşa-zisului „Ev Întunecat” cum a fost numit de istoricii „progresişti”. Părintele Europei, Carol Cel Mare, a dat chiar şi o lege împotriva celor care persecutau femeile străine acuzându-le de vrăjitorie, Biserica Catolică era sceptică cu privire la aceste acuzaţii iar Inchiziţia nu ardea vrăjitoare pe rug, ci îi suspecta mai degrabă de erezie pe cei care propagau astfel de acuzaţii. În Europa, vânătoarea de vrăjitoare vine o dată cu modernitatea şi cu reforma şi cu retragerea Bisericii din centrul vieţii comunităţilor. Acest aspect este important pentru că nu „obscurantismul religios” este de vină pentru naşterea isteriei în masă şi a vânătorii de vrăjitoare ci dezrădăcinarea şi alienarea care însoţesc modernitatea. Cu alte cuvinte, cei mai activi vânători de vrăjitoare – care se manifestă cu cea mai mare violenţă în lumea protestantă, adică a în spaţiul afec