Ieri dimineață, în jurul orei 10.00, am ajuns, alături de alţi jurnaliști vrânceni, la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani. Urma să participăm la Cupa Presei la tir, la Poligonul de trageri de pe raza comunei Slobozia Ciorăști. Am ajuns acolo cu un camion DAC, în care ne-am suit alături de locotenent Cătălina Crintea și maior Eugen Ciobotaru, responsabili cu presa. Camionul e trecut de „prima tinerețe”, aşa că pe drumul neasfaltat spre poligon ne hurducăîe. Suntem învăluiți de un frum gros și alburiu de eșapament.
Înainte de a ajunge în poligon, un indicator și un militar anunță că ne apropiem. După ce mai parcurgem aproximativ un kilometru, ajungem la destinație. Galanţi, militarii ne ajută să coborâm din camion şi ne invită la un ceai sau o cafea, înainte de a începe să ne învețe cum să tragem cu armele și cum să nimerim ținta.
Apoi începe instructajul. „Reguli și măsuri de siguranță în poligon”, răsună vocea locotenent colonelului Vasile Roman. După ce ni se explică exact ce avem de făcut, toată lumea pleacă spre aliniamentul de tragere. Aici, fiecare dintre noi primește din nou indicații. Ne îmbrăcăm cu vestele antischije, cam grele pentru unii dintre noi, după care ne punem căștile. Ne așezăm în poziția culcat și luăm în primire pușca automată de calibru 5,45 milimetri. Se aude din nou vocea lui Roman: „Distribuiți armamentul !”. Fiecare dintre noi își primește muniția. Încărcăm armamentul, dar nu înainte de a primi indicații de la militari, după care locotenent colonelul dă comanda: „Foc !”. Înainte de toate acestea se aude trompetul, iar sunetul marchează începutul seriei de tragere.
Fiecare dintre noi s-a chinuit să tragă în ținta situată la 200 metri distanță de locul în care ne aflam. După ce toată lumea a terminat, Roman spune din nou: „Descărcați !”. Ne de