Şefii poliţiei clujene au fost, în bună parte, decapitaţi, unii pensionaţi forţat, alţii demişi, alţii obligaţi să plece şi, pare-se, va urma linişte. Măcar de-ar fi aşa! Cei care cunosc însă, cât de cât, cum funcţionează lucrurile în poliţie ştiu că nu are cum să fie, că nu a fost niciodată linişte, iar schimbarea şefilor agită spiritele mai mult decât oricând.

Mai e ceva ce dă de gândit, niciun şef al poliţiei clujene (cel puţin) nu pleacă pe cale normală din această funcţie, având de ales între trei soluţii: DNA, pensionare forţată/naturală sau avansarea la minister. Fiecare e cu povestea lui, murdară mai de fiecare dată, dar comisarul Cristian Pintea sigur o ţine că de la presă i se trage. Să ne închipuim câţi dintre şefi i-au sfidat pe cei mici şi au abuzat de funcţia ocupată. Ei bine, dintre toţi, agentul Sergiu Todea a avut curaj să riposteze în instanţă, tupeul să câştige procesul împotriva comisarului şi apoi, în plină glorie, să-şi dea demisia. Desigur, în uralele presei. Ştiu cu certitudine un lucru, că atunci când un jurnalist, oricare ar fi el, scrie mereu despre o instituţie sau un om, are cam trei motive: din rutină (comoditate plus lipsă de imaginaţie), are o problemă personală cu omul sau instituţia sau are surse foarte bune acolo. Şi eu am scris, cu ani în urmă, mult despre poliţie şi am făcut-o pentru că erau multe de spus şi că pentru că am avut surse foarte bune. Pe de altă parte, am avut norocul de-a nu fi obligat de cineva (vreo instanţă) să-mi trădez sursele şi n-am făcut-o niciodată. Pentru tinerii jurnalişti sau cei aspiranţi e bine de ştiut că bunul cel mai de preţ al unui jurnalist, încrederea sau credibilitatea, sunt foarte greu de dobândit şi foarte uşor de pierdut, asta în cazul în care ţii la statutul de jurnalist şi vrei să scrii despre lucruri cu greutate.

Poliţia este o instituţie stranie, plastic spus, seamănă cu lu