Să mă laud: pe vremea lu’ Guvernu’ Năstase, proaspăt absolvent al unor cursuri de Computer Assisted Reporting (adică, pe scurt, cum să foloseşti bazele de date în documentarea jurnalistică), m-a luat un val de entuziasm şi am încercat să promovez un set de reguli privind cantitatea şi calitatea datelor prezente pe site-urile de Internet construite de autorităţile publice. Am constatat cu surpriză că nu aveam cum invoca oareşce normative internaţionale pentru că acestea nu existau. Aşadar, am profitat de faptul că una dintre sesiunile Conferinţei ONU privind Societatea Informaţională se ţinea la Bucureşti. Cu sprijinul domnului Dâncu şi al doamnei Ţicău, am reuşit să iau cuvîntul şi, în numele unui grup de jurnalişti activişti din domeniu, am reuşit a introduce în rezoluţia finală un paragraf care chema statele membre (ONU) să ofere cetăţenilor transparenţă neîngrădită în privinţa datelor de pe site-urile create şi întreţinute de guverne, primării, agenţii publice.

DE ACELASI AUTOR Coduri universale. culturi locale Vom muri sănătoşi... Tocqueville pe gheaţă Ghiţă bucătaru' Să vă amintesc: autorităţile, fie ele centrale sau locale, îşi doresc musai comunicarea. Adică prezentarea cît mai rapidă şi agreabilă a adevărului lor depre cele ce se întîmplă. Comunicarea nu este chiar totuna cu informarea şi este departe de documentare. Pentru a-şi face o idee cît mai exactă despre lume şi viaţă, varii categorii de cetăţeni (jurnalişti, avocaţi, ONG-uri, activişti) au mai degrabă nevoie de documentare şi informare, mai puţin de cele expuse de autorităţi în efortul lor de comunicare (un soi de cosmetizare a informaţiei, bătînd blînd spre propagandă). De aceea, primul lucru pe care îl observi răsfoind site-urile oficiale este lauda de sine. Îi putem înţelege mobilul. Utilitatea publică este, însă, îndoielnică. Nu poţi acuza oamenii de lipsă de transparenţă, deoarece: @N