Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul lui Vlădan a cerut 25 de ani de închisoare pentru acesta, în locul detenţiei pe viaţă

Publicat in Gandul, joi 17 octombrie 2013 ·

Avocatul lui Gheorghe Vlădan - autorul masacrului de la coaforul din zona Perla - a cerut joi, la Curtea de Apel Bucureşti, schimbarea încadrării juridice a clientului său, astfel încât acesta să facă 25 de ani de închisoare, în locul detenţiei pe viaţă.

"Această pedeapsă (închisoare pe viaţă - n.r.) este prea aspră. El a intrat în salon cu intenţia de a-şi rezolva problemele financiare şi personale cu soţia, care plecase de acasă şi de care nu mai ştia nimic nici măcar fiul lor. Trebuie să aveţi în vedere faptul că a avut o funcţie, un serviciu care nu este la îndemâna oricui. A fost caracterizat ca un om integru, care îşi iubea soţia şi familia. (…) La acel moment, nu a fost lipsit de discernământ, dar trebuie avută în vedere starea psihică. Cel care ar trebui să îl judece pe inculpat este fiul său, care şi-a pierdut mama, iar tatăl său este în închisoare. El a avut tăria de a-l ierta", a declarat, în faţa instanţei de judecată, avocatul Claudia Ţânţaş, la ultimul termen în apel al dosarului.

Pe de altă parte, Vlădan a spus că nu poate nici acum să îşi explice de ce a comis crimele. "Sunt aproape doi ani de la acea întâmplare nenorocită. Încerc să înţeleg ce s-a întâmplat în acea zi, numai că mi se pune un val de ceaţă şi nu pot să-mi dau seama de ce am făcut acest lucru. Nu ştiu cum să mă revanşez faţă de persoanele cărora le-am produs atât de multă durere. Viaţa mea nu mai este cea de dinainte", a spus el.

La acelaşi termen, victimele lui Gheorghe Vlădan au cerut mărirea cuantumului daunelor morale şi materiale, avocaţii părţilor civile depunând în acest sens, la dosar, un centralizator al cheltuielilor suportate de acestea.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă dacă vor admite cererea avocaţilor. De asemenea, magistraţii se vor pronunţa dacă vor menţine pedeapsa de închisoare pe viaţă, decisă de Tribunalul Buc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 52 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°