Nomenclatura comunistă din RSS Moldovenească era organizată în reţele informale prin care îşi apăra şi promova interesele, cu acordul tacit al organelor de drept. Schemele funcţionau şi la repartizarea unor mărfuri deficitare, precum automobilele. În perioada sovietică, producţia creştea încontinuu, conform statisticii oficiale. Când însă un cetăţean de rând voia să cumpere ceea ce-şi dorea, de cele mai multe ori nu putea, chiar dacă avea banii necesari. Printre cele mai râvnite lucruri era automobilul. Cine deţinea unul, era boier adevărat. În sate, de regulă, numai preşedintele de colhoz şi câţiva subalterni şi specialişti, cum li se spunea, îşi puteau procura maşină (inginerul, agronomul, şeful de cadre). Şi şefii mai mici, precum brigadierii, îşi puteau împlini acest vis, dacă îi rugau aşa cum trebuie pe cei mai mari. Rândul general era mare, iar la cei cu privilegii – mult mai mic. Printre privilegiaţi erau veteranii de război, atât foşti combatanţi din cel de-al Doilea Război Mondial, cât şi cei care au participat la invazia sovietică în Ungaria (1956) şi Cehoslovacia (1968). NOMENCLATURIŞTII ÎŞI DOREAU ŞI TITLURI ŞTIINŢIFICE Unii şefi puteau obţine tot ce-şi doreau: apartamente spaţioase, automobile, vacanţe în baze de odihnă prestigioase, tratament la sanatorii, mărfuri deficitare distribuite prin magazine speciale la preţ redus etc. Pe lângă bunuri, unii îşi doreau însă şi altceva, bunăoară, grade ştiinţifice. Dacă nu aveau pregătirea profesională necesară şi nici timp pentru a scrie teza, îi puteau corupe pe savanţii de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, ca aceştia să o facă în locul lor. Serviciile oferite în schimb erau variate. De exemplu, îi „ajutau“ să obţină mărfuri deficitare. UN ŞEF DE LA VULCĂNEŞTI SE VREA EXPERT ECONOMIC Este şi cazul unui şef din sudul RSSM. În 1970, Leonid Alexeevici Stadnic era preşedinte al Comitetului Executiv al Sovietu