"Noi în România nu prea ştim să respectăm regulile", ne dojeneşte, destul de încruntată, de la înălţimea jilţului ministerial în care s-a aburcat, o doamnă! Altfel, nu prea volubilă, nici prea clară în idei, ori exprimări, cînd vine vorba despre domeniul relaţiilor de muncă pe care "Măria Sa, Statul" ne-a fericit să îl administreze folosindu-se de presupusa ei expertiză profesională şi de prea cu asupra de măsură dovedita sa devoţiune politică. Reiese, din întreaga atitudine a personajului, indignată, că pluralul în care s-a inclus şi pe sine trebuie să fie o greşeală de exprimare, ori dacă nu, un exerciţiu stilistic, involuntar, ca şi reflexul salivării. Domnia sa este, de vocaţie, ministru, ceea ce pare să o fi convins pînă în străfundurile preţioasei sale fiinţe că are căderea, ba încă şi datoria, să se zborşească public la amărîţii de contribuabili. Unii care s-au trezit de dimineaţă, să iasă în cîmp! Nu ca să care coceni, să dea cu sapa la praşilă, ori să scoată cu mîna cartofi din brazdă, ci să stea cu trupurile lor costelive în calea utilajelor venite tocmai de peste mări şi ţări să sape niscai puţuri de mare adîncime, prin împrejurimile satului lor, uitat de lume. Convingerea doamnei ministru este clară, ca apa din puţ: Aşa ceva nu se face! Ea coincide, neaşteptat poate pentru unii, cu cea a colegului său de la Interne, care s-a grăbit să trimită trupele de jandarmi la faţa locului, pentru a comunica exact acelaşi mesaj. Nu neapărat cu vorba, cît cu îmbrînceala, ghiontuiala, bulanul, cătuşele şi alte instrumente de comunicare socială, specifice departamentului ministerial respectiv! Acum, ca bun cetăţean, stau şi mă cuget: nu se cade să laşi nici măcar pe cel din urmă dintre locuitorii cetăţii în bezna neştiinţei, cel puţin în privinţa logicii celor care ţin de "treburile publice" (res publicae!), darămite pe ditai ministrul! Ne luăm deci asupra noastră îndat