Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Stancu, oaia neagră! Fanii l-au contestat puternic pe atacantul de la Gencler în timpul meciului cu Estonia

Publicat in Pro Sport, joi 17 octombrie 2013 · ·

Fanii l-au contestat puternic pe atacantul de la Gencler în timpul meciului cu Estonia, exasperaţi de ratările din ultimul timp ale acestuia. Fostele glorii îl apără pe jucător: „îl huidui pe el, huidui tricolorul“

Fanii naţionalei au avut în ultimii zece ani câte un jucător pe care l-au transformat în ţintă publică. Mai întâi a fost Şoavă, în mandatul lui Iordănescu, apoi Cociş (Victor Piţurcă) sau Florescu (Răzvan Lucescu). Pentru selecţioneri a primat utilitatea celor trei, înaintea fineţii sau pasei de geniu, iar acest lucru nu prea le-a picat bine fanilor, care au dorit mereu spectacol.

În ultimele meciuri, „oaia neagră“ s-a numit Bogdan Stancu (26 de ani). Ratările exasperante ale atacantului i-au făcut pe fani să reacţioneze violent cu Estonia, într-un moment în care jocul curgea în favoarea tricolorilor.

Huiduielile n-au încetat nici după ce Stancu a scos un penalty, ecoul acestora însoţindu-l chiar şi la schimbare. „Nu este normal să fie fluierat. Orice jucător care vine la naţională trebuie să fie respectat. Dacă îl huidui, huidui tricolorul“, spune fosta glorie Dorin Mateuţ. Gabi Balint caută să înţeleagă vocea tribunei: „Stancu a jucat cu multă presiune, iar la prima greşeală a fost taxat. Pe acel post a jucat Hagi şi probabil că publicul vrea un dribleur, ceea ce în acest moment lipseşte în România. Eu îl apreciez şi mă bucur că măcar a încercat să demonstreze mai mult“.

„Piţurcă îl poate recupera 100%“

Rodion Cămătaru, un atacant care a avut şi el contestatarii săi, îl apără pe Stancu. „Este un jucător care îmi place. Ca atacant are nişte calităţi care ajută mult echipa, are un travaliu foarte bun, face pressing, ajută apărarea. El poate rămâne în continuare valoros şi poate ajuta echipa naţională“, spune „Cami“. Şi Ionel Ganea merge pe aceeaşi direcţie: „Este un jucător util echipei

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 53 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 45 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°