Bulevadrul Independenţei din Ploieşti va fi închis traficului rutier sâmbătă, între orele 14.00 şi 18.00. În acest interval orar vor fi organizate manifestări cu prilejul aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti, iar, pe Bulevadrul Castanilor, se va desfăşura o paradă la care vor participa aproximativ 500 de persoane.
Totodată, SC Transport Călători SA anunţă că traseele regulate urbane cu parcurs pe B-dul Independenţei vor fi deviate pe str. Bobâlna, la sensul spre Gara de Sud, respectiv pe str. Democraţiei, la sensul spre Centru, în intervalul orar 14:00 – 18:00. Tags: ploiesti bulevardul castanilor trafic rutier universitatea petrol gaze autobuze trasee ploiesti trasee deviate