Pe plan profesional nu a fost şi nici nu va fi vreodată mulţumită, deoarece actorii sunt acea specie de oameni care se plâng că nu au de lucru, iar când au, se plâng că au prea mult. Totodată, susţine că această meserie este cel mai puternic şi frumos drog inventat vreodată.
Actriţă şi mamă, Laura Creţ se consideră norocoasă, mereu deţine o atitudine pozitivă şi relaxată în faţa oricărei situaţii, se bazează foarte mult pe instinct şi pe sfatul celor apropiaţi. De când s-a născut băiatul ei, fiecare zi este specială.
Celor care se confruntă cu eşecuri în viaţă, Laura le dă un sfat: “Sunt de principiul că doi, trei paşi înapoi nu fac decât să-ţi dea o perspectivă mai nuanţată şi mai lucidă a problemei. Nu cred că în orice situaţie spartul zidului cu capul e cea mai bună alegere, aşa că sugestia mea e să nu uite să respire!”, susţine actrişa Laura Ccreţ.
În cadrul evenimentului 11even Oradea, Laura va încânta publicul cu discursul său „Monolog de drag de viaţa!”