Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunile de colectare şi donaţii pentru copiii şi bătrânii neajutoraţi se prelungesc până în decembrie

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 17 octombrie 2013 ·

Sucevenii sunt aşteptaţi să se implice în continuare în număr cât mai mare în Campania „Dăruind, vei dobândi”, pentru că acţiunile de colectare şi donaţii pentru copiii şi bătrânii neajutoraţi se prelungesc până la sfârşitul lunii decembrie. Decizia de prelungire a campaniei a fost luată de organizatori pentru că, în ultima perioadă, mai mulţi parteneri, dar şi peste 80 de participanţi (şcoli, grădiniţe, organizaţii, persoane fizice, societăţi comerciale, instituţii publice, biserici, asociaţii de părinţi) şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini acţiunile de donaţii.

Şosete de lână, pentru un copil înfrigurat

Campania a debutat cu iniţiativa Clubului Lion’s Suceava, care, în luna septembrie, a vizitat Centrul de tip Familial „Colţ Alb”, oferindu-le copiilor cadouri personalizate. Un donator aparte a fost Elena Oniu, angajată a Direcţiei de Asistenţă Socială Suceava, care a donat un televizor şi două cutii mari cu manuale şi culegeri şcolare. Luna octombrie a debutat cu o colectă organizată de magazinul Auchan, care a oferit beneficiarilor campaniei cutii cu jucării, rechizite, haine pentru adulţi şi copii, încălţăminte şi produse de igienă.

Şcoala Gimnazială „Miron Costin” din Burdujeni şi-a anunţat implicarea cu sprijinul învăţătoarei Dorica Câmpan, care, împreună cu elevii clasei a II-a A şi păinţii acestora, a colectat şi donat peste 100 de caiete noi, penare, creioane, ghiozdane, toate în stare foarte bună. O învăţătoare pensionară a donat din tot sufletul o pereche de şosete de lână croşetate chiar de ea, pentru un copil înfrigurat, cărţi din bibliotecă rămase de la nepoţi şi produse de îngrijire a mâinilor.

Acţiuni la Gura Humorului

Echipa Mobilă Gura Humorului şi Serviciul pentru Copilul Aflat în Dificultate Gura Humorului – Ostra, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sucea

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, după ce USR a decis să-i blocheze complet finațarea campaniei electorale: „Nu cred că voi mai avea acces nici măcar în sediul USR”

HotNews acum o ora
Încă președintă a USR, Elena Lasconi spune că nu renunță la lupta pentru Cotroceni nici după ce partidul a decis vineri să închidă toate contractele pentru promovarea lui Lasconi în alegerile prezidențiale. Ea face apel la susținătorii săi să îi fie

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 4 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

BNR: Datoria externă totală a României a crescut la 208,287 miliarde euro. Deficitul de cont curent a crescut cu 85%

Capital acum 38 minute
Deficitul de cont curent a crescut cu 85%, iar datoria externă totală a crescut până la 208,28 de miliarde de euro, au informat reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR).

Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ, tranzacţie de 111,83 milioane lei. Este cea mai mare achiziţie de pădure realizată până acum în numele statului român

News.ro acum 3 ore
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a achiziţionat o pădure cu o suprafaţă de 4.063,25 hectare, situată în judeţul Neamţ, în zonele administrative ale comunelor Grinţeş, Ceahlău, anunţă Ministerul Mediului. Valoarea tranzacţiei a fost de 111,83 m

Patru medici, inclusiv managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași, urmăriți penal de procurorii DNA pentru luare de mită

HotNews acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au anunțat, vineri, că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de patru medici, unul dintre aceștia fiind managerul Institutului de Boli Cardiovasc

Incendiu în București, într-un bloc de pe Aleea Haiducului. Trei oameni au fost răniți I VIDEO

Libertatea acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-un apartament dintr-un bloc de pe Aleea Haiducului din București. Trei oameni au fost răniți, potrivit primelor date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Utgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov, relatează News.ro.

CNA a decis eliminarea a 12 conţinuturi online care dezinformează sau fac „apologia regimurilor totalitare”

News.ro acum 56 minute
Conţinuturi online care promovează dezinformări, afirmaţii defăimătoare, apologia regimurilor totalitare au fost eliminate de Consiliul Naţional al Audiovizualului - CNA de pe reţelele de socializare TikTok, Facebook, Instagram, X. În baza Regulamen

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

UPDATE - Trafic feroviar oprit pe Valea Prahovei, după ce un tren a lovit un camion. Alte trei trenuri de călători staţionează / Traficul a fost reluat la 13.21 - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară este temporar oprită, vineri, între staţiile Sinaia şi Buşteni, în urma unui accident feroviar produs după ce şoferul unui autocamion a intrat pe linia ferată, autovehiculul fiind lovit de un tren care venea de la Budapesta şi î

Şofer român de TIR condamnat la zece ani de închisoare şi o amendă de peste 25 de milioane de euro, după ce în camionul său s-au găsit aproape 450 de kilograme de cocaină/ Ce interdicţii mai are românul

News.ro acum o ora
Un şofer român de TIR a fost condamnat de Tribunalul Corecţional din Cambrai, un oraş din nordul Franţei, la zece ani de închisoare şi o amendă de 25.801.000 euro, după ce în camionul său au fost găsite 438 de kilograme de cocaină, potrivit anchetat

Vremea

București
acum

12°
vin.

-2°/12°
sâm.

1°/11°
dum.

7°/15°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

5°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/8°
sâm.

1°/11°
dum.

5°/11°
lun.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

-2°/17°
sâm.

2°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/18°