La câteva luni după apariţia simultană în mai multe ţări occidentale („Inferno” a fost tradus în franceză, turcă, germană, olandeză, spaniolă, catalană, italiană, portugheză, finlandeză, norvegiană, suedeză şi daneză pentru lansări practic simultane), cel mai recent roman al celebrului Dan Brown putea fi cumpărat şi în versiune românească*) şi în mod cert va fi încă un succes de librărie, după eforturile imense şi inteligente de marketing. Romanul a fost achiziţioant urgent de o casă de filme şi pelicula este programată pentru decembrie 2015, tot cu Tom Hanks în rolul principal, ca şi în „Codul lui Da Vinci”. Dar cum se întâmplă de foarte multe ori în asemenea cazuri, este de salutat investiţia de inteligentă în promovarea cărţii, dar nu putem eluda valoarea slabă a romanului. Cel puţin aceasta este opinia unui/unor cititori pretenţioşi, care nu se mulţumesc cu puţin şi cu reţete reambalate. „Inferno” este, după părerea noastră, mai degrabă un roman de vacanţă, un pretext pentru iniţierea în opera lui Dante şi în pictura lui Botticelli.

Robert Langdon, profesorul de simbologie de la Harvard, personajul principal din „Codul lui Da Vinci”, se întoarce, de astă dată la Florenţa, apoi Veneţia şi Istanbul, pentru a rezolva o nouă enigmă. Brown recurge la aceeaşi reţetă de succes, amestecând abil referinţe istorice şi opere de artă cunoscute de toată lumea cu sensuri ascunse, care îi alimentează povestea.

Găseşti în roman mesaje codate, istoria artei, organizaţii secrete, ştiinţă; tehnologie modernă ultrasofisticată, energie, suspans; dar şi destulă previziune, aproape plictiseală, ajungi să sari pagini, ceea ce e de condamnat. Documentarea este impresionantă, atât în ceea ce priveşte „Divina Comedia” şi autorul ei, cât şi multe tezaure de artă ale celor trei oraşe în care se desfăşoară acţiunea. Dar stilul este grandilocvent, plin de emfază, cititorul, c