Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La polul opus faţă de Mircea Lucescu. Boloni nu vede Grecia drept cea mai accesibilă adversară la baraj

Publicat in Adevarul, joi 17 octombrie 2013 ·

Fost selecţioner al României, dar şi un tehnician care a trecut prin campionatul elen şi cel portughez, Ladislau Boloni şi-a dat cu părerea în legătură cu urna celor patru naţionale de unde se va alege adversara României la play-off.

După ce s-au aflat capii de serie de la barajul de CM, unde România a ajuns cu un important ajutor din partea Olandei, lumea fotbalului de la noi a început să lanseze păreri în legătură cu posibilii adversari ai tricolorilor.

La fel ca şi selecţionerul Victor Piţurcă sau Gică Popescu, Ladislau Boloni nu ar vrea ca România să se dueleze cu Grecia la baraj.

Culmea, opţiunea tehnicianului care acum e pe banca celor de la Al-Khor (Qatar), este Ucraina, o echipă pe care, în schimb, n-o vrea Lucescu.

„Dacă eu aş fi selecţioner, mi-aş dori să jucăm cu Ucraina. Nu-mi doresc Portugalia care, atât la nivel individual, cât şi colectiv, ne este superioară. Despre Croaţia nu ştiu ce să spun. Croaţii sunt un popor admirabil, care reuşeşte să facă performanţe în toate sporturile. Ştiu că au un nou selecţioner, dar acest lucru poate fi un avantaj sau dezavantaj pentru ei. A doua echipă, după Ucraina, ar fi Grecia. Am lucrat acolo un an de zile, ştiu că este o naţională greu de manevrat, destul de bătrână, ştiu foarte bine care este limita lor, ştiu ce ştiu aceşti fotbalişti, dar au un antrenor foarte bun“, a declarat Boloni, la Digi Sport.

*Tragerea la sorţi se va ţine, luni, la Zurich, de la ora 15.00, ora României, şi va fi transmisă de Eurosport.

*În urna capilor de serie vor fi: Portugalia, Croaţia, Ucraina, Grecia

*În urna outsiderilor vor fi: România, Suedia, Franţa, Islanda

*Meciurile tur se vor juca la 15 noiembrie, iar cele retur la 19 noiembrie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°