Muşat & Asociaţii, firma de avocatură care a realizat contractul de privatizare pentru CFR Marfă, a emis astăzi un comunicat prin care face câteva precizări interesante.
Pe de o parte, scrie în document, niciuna din părţile contractante nu poate fi făcută culpabilă pentru "nefinalizarea contractului". Cu toate acestea, trebuie reamintit că statul încearcă să reţină garanţia achitată de cumpărătorul promitent, Gruia Stoica, patronul Grup Feroviar Român, pentru participarea la licitaţie, în valoare de 10 milioane de euro.
“Nefinalizarea Contractului de privatizare este o situaţie pentru care nu poate fi ţinută culpabilă vreuna din părţile contractante sau consultanţii lor juridici. Potrivit Contractului, în caz de neîndeplinire a uneia dintre condiţiile precedente până la termenul convenit de părţi ca fiind «Data Finalizării», contractul încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau altă formalitate prelalabilă şi fără intervenţia instanţei", scrie în comunicat.
Cele trei condiţii precedente de care depindea finalizarea tranzacţiei (privatizarea C.F.R. Marfă) erau: (i) obţinerea avizului Consiliului Concurenţei; (ii) conversia în acţiuni a unor creanţe deţinute de Ministerul Finanţelor la C.F.R. Marfă şi (iii) obţinerea acordului Băncilor creditoare cu privire la modificarea structurii acţionariatului C.F.R., toate aceste condiţii depinzând de decizia unor terţe părţi. Două dintre aceste condiţii (şi anume, avizul Consiliului Concurenţei şi acordul Băncilor) nu au putut fi îndeplinite în termen, fapt care a atras după sine încetarea Contractului, conform celor convenite de părţi în chiar cuprinsul acestuia.
În plus, scrie în comunicatul firmei de avocatură, Muşat&Asociaţii a prevenit autorităţile asupra faptului că termenul de 60 de zile fixat pentru finalizarea tranzacţiei, în hotărârea care a pu