O familie de romi din judeţul Bacău, formată din nouă membri, locuieşte într-o clădire dezafectată a unui medic francez din Roubaix, nordul Franţei.
Christophe Lamarre, găzduieşte într-o clădire care îi aparţine, aproximativ 50 de romi români, printre care şi familia din Bacău, evacuaţi de autorităţi dintr-o tabără în urmă cu trei săptămâni.
Potrivit jurnaliştilor de la La Voix du Nord, “Când tabăra a fost evacuată, nu am rezistat, am mers să îi văd, la ora prânzului, deoarece ştiam că unii sunt într-o stare de sănătate proastă“, povesteşte Christophe Lamarre, care a întâlnit una dintre aceste familii pe trotuar, unde intenţiona să îşi petreacă noaptea, pe nişte cartoane.
Potrivit La Voix du Nord, în ediţia electronică, citat de Mediafax, medicul a telefonat peste tot, dar fără să găsească vreo soluţie pentru găzduirea acestor persoane. Atunci şi-a amintit de fostul său cabinet medical, unde a lucrat în perioada 2001-2007, în prezent un imobil dezafectat al cărui proprietar este, şi a decis să găzduiască acolo această familie de şase persoane. Apoi a urmat o altă familie, care are un copil în vârstă de cinci ani tetraplegic, Pavel, ce urma să se întoarcă în stradă după două săptămâni la hotel plătite de prefectură.
“Le-am cerut să nu spună nimic, să rămână în clădire şi să fie discreţi”, povesteşte medicul.
Dar duminică, 29 septembrie, alertaţi de un zvon că “un medic din Roubaix le dă apartamente romilor”, aproape 200 de romi au venit din toată zona Lille. “Am văzut venind din Lille indivizi cu căruţuri, cu tot bagajul, televizor, saltele …”, s-a creat foarte rapid o revoltă în faţa clădirii, vecinii furioşi ameninţând să arunce cu benzină pe acoperiş şi să îi dea foc.
Poliţia municipală a fost nevoită să intervină. “Eram depăşit”, recunoaşte în prezent Christophe Lamarre. Ajutat de Liga pentru Drepturile Omului din Roubaix şi de