Compania Chevron a anunţat că îşi suspendă activitatea de explorare a oportunităţilor de exploatare a gazelor de şist ca urmare a protestelor din ultimele zile.
Potrivit unui comunicat trimis de compania americană Chevron, activitatea din Siliştea, Vaslui, a fost suspendată de temporar.
„Chevron poate confirma astăzi (n.r. - joi) suspendarea activităţii în Siliştea, comuna Pungeşti. Prioritatea este să desfăşurăm activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea”, se afirmă într-un comunicat al companiei, citat de Mediafax.
Utilajele societăţii angajate pentru amenajarea platformei Chevron, un excavator şi un buldozer, au fost retrase în huiduielie manifestanţilor prezenţi.
Peste 100 de persoane au protestat pentru a patra zi consecutiv în perimetrul unde compania Chevron urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de şist.
Aproximativ 500 de persoane au participat la protestul de miercuri. În timpul manifestaţiei, cinci localnici au leşinat, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vaslui, unde au rămas internaţi.
Compania Chevron a anunţat că îşi suspendă activitatea de explorare a oportunităţilor de exploatare a gazelor de şist ca urmare a protestelor din ultimele zile.
Potrivit unui comunicat trimis de compania americană Chevron, activitatea din Siliştea, Vaslui, a fost suspendată de temporar.
„Chevron poate confirma astăzi (n.r. - joi) suspendarea activităţii în Siliştea, comuna Pungeşti. Prioritatea este să desfăşurăm activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a