Se presupune că avem şapte ani de-acasă. Dar în ziua de azi, când laşi copiii de 6 ani la şcoală şi copiii de 2 ani cu bona, educaţia de bază e cam hurducăită, fapt care se vede mai târziu. Prima salivă pe dosul palmei nu se uită niciodată. E acel moment mirific în care un bărbat îţi pupă mâna în stradă, lăsând în urma sa o dâră ca de melc. Bine, ca să fiu cinstită, am văzut cazuri şi mai interesante. La Vama Veche, pe plajă, sub ochii mei şi ai prietenei mele, s-au întâlnit două cupluri – de fapt, se cunoşteau numai masculii, aşa că şi-au prezentat nevestele, ce să facă... A, uitam să vă spun că erau toţi patru goi puşcă. Ei s-au aplecat ceremonios şi le-au pupat mâinile doamnelor (dacă pot să le numesc aşa). În această reverenţă, bijuteriile sexuale li se bălăngăneau conform legilor fizicii. Atunci am înţeles prima dată rostul unui sfat tocit, dar celebru: dacă ţi-e frică să vorbeşti în faţa unui public numeros, imaginează-ţi-i pe toţi în pielea goală. Pupat viaţa independenţei Locuiam în Canada, când am fost cu un tip (tot român) într-o vizită la nişte băştinaşi. Iar acolo era să intru-n gresie de ruşine când ăsta al meu a luat iniţiativa de a pupăci toate mâinile femeilor din incintă, aplecându-se ca un japonez cu cifoză. La canadieni, acest gingaş schimb de scuipat aristocratic nu e un gest prea apreciat. Mrs. Gazdă chiar a glumit cu acreală că, dacă ştia că va fi tratată ca o baroneasă, şi-ar fi pus mănuşi. Aviz pupătorilor. La plecare, companionul meu a găsit de cuviinţă să-şi ţocăie buzele de toţi obrajii prezenţi, cum facem noi, prin Europele noastre. Ăia s-au speriat, credeau că vrea să-i muşte. A trebuit să-i asigur că însoţitorul meu n-are ciumă bubonică, altfel nu mai încetau odată să se şteargă pe faţă cu spirt. Sigur, asta nu ţine neapărat de manierele lamentabile, cât de nişte diferenţe culturale (în traducere, ceea ce pentru noi e un zvâc de polit