Miercuri s-au disputat primele patru jocuri ale etapei a-X-a din cadrul campionatului de minifotbal pentru amatori. În jocul de deschidere al etapei, Dedeman s-a impus cu 5-3 în faţa celor de la Altdorf Tehnik. Cu aceste trei puncte, Dedeman a urcat două locuri în clasament şi s-a apropiat de locurile care asigură prezenţa în play-off-ul competiţiei. Fabrica de imagine a fost la un pas să furnizeze surpriza etapei şi chiar a turului de campionat în disputa cu Sanorom Boloteşti. După 1-1 la pauză, în startul reprizei a doua, cei de la Fabirca de imagine au avut două situaţii clare de a marca.
Marian Covaci, revenit pe teren după o accidentare, a reuşit pe final golul victoriei pentru Sanorom. În celelalte doua jocuri, Total Solutions s-a impus după pauză în disputa cu Sordi di Cristo, iar Dr.Gsm&Global Proiect a învins pe Dinamo Tătăranu şi a urcat pe treapta a treia a podiumului. Duminică, 20 octombrie sunt programate jocurile etapei a XI-a cu 22 Grade - PromoStore capul de afiş al etapei.
Rezultatele şi marcatorii:
Dedeman - Altdorf Tehnik 5-3 (2-1). Au marcat: Ionuţ Manu 2g, Ciprian Goia 2g, Ionuţ Mănăilă respectiv George Petrişor 2g, Ionel Niţă.
Total Solutions - Sordi di Cristo 8-2 (2-0). Au marcat: Petru Stoica 2g, Cezar Bratu 2g, Toma Mistrapău 2g, Valentin Muşat 2g respectiv Claudiu Stancea, Robert Dobre.
Fabrica de imagine - Sanorom Boloteşti 2-3 (1-1). Au marcat: Daniel Pintea, Ionel Bărăgan respectiv Marian Covaci 2g, Valentin Ioniţă.
Dr.Gsm&Global Proiect - Dinamo Tătăranu 5-2 (3-1). Au marcat: Nicuşor Chirică, Cătălin Ciobotaru, Rodinel Stan, Vali Ciobotaru, Daniel Tatu-autogol respectiv Stelian Toader, Claudiu Tănase.
Aseară, după închiderea ediţiei noastre, s-au disputat partidele: GS Mobile-Sporting Car Media, PromoStore-Jess Caffe, Voinţa DEEP SERV -Flux Cafe, Teomax - 22 Grade. FC Pantzer a s