Foto Shutterstock
Cele mai ieftine credite de consum în lei afişează dobânzi efective de circa 10% pe an, dar deocamdată nicio bancă nu a avut curajul să arunce pe piaţă o ofertă cu un cost efectiv de o singură cifră. Creditele de consum s-au ieftinit în condiţiile în care bancherii au ajuns să se împrumute mai ieftin de pe piaţa monetară, fără să renunţe însă la marjele de câştig ridicate. Astfel, dacă în urmă cu un an puţine oferte coborau cu dobânzile sub 15% pe an, în prezent multe bănci au coborât cu costurile efective în zona 12-13% pe an, iar cele mai bune oferte au ajuns deja pe palierul de 10% pe an, arată datele agregate de portalul financiar conso.ro. De exemplu, Banca Transilvania îşi tentează clienţii care deţin un cont de salariu cu dobândă efectivă de 10,15% pe an, în timp ce Volksbank are în oferta standard un credit de consum cu un cost efectiv de 10,2% pe an.
Bancherii au început să promoveze mai agresiv creditele de consum, principala ţintă fiind clienţii cu istoric bun de plată sau cei care îşi încasează salariul într-un cont curent. Jucătorii din piaţă spun că şi clienţii au devenit mai interesaţi să se împrumute, cererea venind în principal de la persoane care au luat credite cu dobânzi mari în trecut şi acum vor să-şi refinanţeze datoria veche la un cost rezonabil.
„Cererea de credite de consum este concentrată pe segmentul refinanţărilor pentru că dobânzile sunt foarte bune faţă de cele de acum doi-trei ani. Pe lângă refinanţare, cei mai mulţi clienţi solicită şi sume suplimentare. Oamenii sunt însă prudenţi şi solicită strict sumele de care au nevoie“, afirmă Liviu Andrei, directorul executiv al brokerului de credite Alliance Finance.
El spune că fiecare bancă are strategia proprie de atragere a clienţilor, care merge de la un bonus virat lunar în contul de economii al clientului la scutirea de dobândă o l