Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alin Mihai: „Ne place ce facem și ne sudăm așa cum trebuie”

Publicat in Glasul Aradului, joi 17 octombrie 2013 ·

Atacantul arădean s-a simțit bine în prima parte a sezonului Ligii a III-a. Alin Mihai, în vârstă de 28 de ani, a înscris de şase ori și e golgeterul Șoi­milor Pâncota. Ultimele patru reușite au venit una după alta, în porțile echipelor Sănătatea Cluj, Metalurgisul Cugir, FCM Baia Mare și Unirea Jucu.

Cel care a mai jucat la FC Olt, în liga secundă, a reacționat altruist după ultimele realizări. „N-aș vrea să fac mare caz, nu contează cine dă gol. Sincer, eu mă bucur dacă degajează Cristi Irimia, mingea sare peste toți, intră în poartă și noi câștigăm. Eu sunt un jucător de echipă. Nu sunt cel care cântă la pian, sunt unul dintre cei care-l cară”, a mărturisit vârful de atac.

Gruparea din Podgorie a pierdut la limită derby-urile arădene cu Sebiș și Ineu, dar a recuperat și e neînvinsă în ultimele patru jocuri.

Un grup tot mai puternic

„Trebuia să vină rezultatele, am început mincinos. Chiar dacă lumea spune că suntem mai buni decât anul trecut, trebuie să treacă și peste noi o perioadă. Anul trecut am fost cam formați, 6-7 jucaserăm împreună. Având rezultate atunci, lumea se așteaptă la și mai mult acum”, a opinat Alin Mihai, amintind un aspect cam ignorat în ultima vreme: „Fotbalul e, până la urmă, un sport, asta trebuie să se înțeleagă. Noi facem oricum tot posibilul, avem plăcerea de a juca, altfel n-am veni. Nu doar pentru bani, pentru salarii, deși mințim dacă zicem că nu e așa. Dar e și o plăcere! Dacă n-am avea-o, mai bine am sta acasă sau am merge la Liga a IV-a. Chiar ne place ceea ce facem, începem să creem un grup puternic. Oamenii trebuie să aibă răbdare, pentru că ne sudăm așa cum trebuie”.

Misiune grea în faţa Oşorheiului

Pâncota e sâmbătă după-amiază pe arena din Oradea, unde întâlnește CS Oșorhei. Cotată drept favorită la promovare înaintea primei etape, echipa bihoreană are traseu sub așteptări și a schimbat d

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°