Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transnistria rămâne fără locuitori

Publicat in Vremea Noua, joi 17 octombrie 2013 ·

Din cei 920 de locuitori ai satelor Dubovo şi Goianul Nou, raionul Dubăsari, teritoriu controlat de regimul separatist de la Tiraspol, în prezent au rămas doar 520 de persoane.

Din anul 1990, populaţia acestor sate s-a redus în jumătate, afirmă conducerea administraţiei locale, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice.

Potrivit unui comunicat, mulţi săteni din Dubovo şi Goianul Nou au plecat peste hotare la muncă ori s-au stabilit acolo cu traiul. Rata mortalităţii pe teritoriul comunei Dubovo depăşeşte aproape de două ori rata natalităţii – în anul curent aici s-au născut trei copii, iar cinci persoane au murit. “Cu riscul de-a fi considerat un pesimist, dar se pare că cei care au plecat nu se vor mai întoarce niciodată la baştină. Cu atît mai mult nu vor reveni copiii lor, care au venit pe lume departe de casă. Nu au la ce veni. În sat nu sînt deloc oferte de muncă. Unii localnici arendează terenuri arabile, însă pînă la urmă nu se isprăvesc şi lasă afacerea”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei, în ultimii zece ani, o parte din sat este fără apeduct centralizat, iar singura sondă arteziană nu este în stare să asigure populaţia cu apă. „În anul 2011, fostul şef al administraţiei raionale din Dubăsari a promis că această problemă va fi soluţionată totalmente pînă în anul 2015. Cît de reală este promisiunea este greu de presupus”, se mai menţionează în comunicat.

În anul 2000, comuna Dubovo a fost conectată la gazoduct. Timp de cîţiva ani, la conductă au fost branşate o pătrime din populaţie, şcoala şi punctul medical, după care toate lucrările au fost stopate pe neaşteptate. „Este de mirare că mass-media locală comunică despre gazificarea deplină a comunei. Cauza stopării lucrărilor este banală – pierderea proiectului. Am avut o sumedenie de greutăţi pînă am restabilit proiectul, deoarece în lipsa acestui document, costul con

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 58 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv numeroşi străini, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-vest

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum o ora
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 3 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°