Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu (BNR): România va intra în faza de avânt economic în 2014 sau 2015

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 18 octombrie 2013 ·

România va intra în faza de avânt economic în 2014 sau 2015, a declarat, joi, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, la o conferință pe tema investițiilor străine. "Faza de tranziție este foarte accentuată în România. Ne așteptăm ca România să iasă, probabil în 2014 sau 2015, din faza de tranziție și să intre în faza de avânt economic, iar atunci și investițiile străine vor fi mai multe", a afirmat Vasilescu.

El a subliniat că pe plan global foarte puține companii au fost firme de pionierat care au investit atunci când "nisipurile sunt mișcătoare", și investitorii așteaptă de obicei să se așeze lucrurile. "Ceea ce nu știu însă investitorii este că România se află printre puținele țări din lume care sunt într-adevăr foarte bune platnice. Foarte multe state s-au confruntat cu foarte multe încetări de plăți. Sunt negre rubricile și la americani, și la germani, și la francezi, și la englezi. La greci nu mai vorbesc, sunt zeci și zeci de intrări în încetare de plăți. România a avut doar două încetări de plăți, în 1931 și 1981, în condiții foarte speciale. Alte situații în care România să nu își plătească datoriile sau să nu asigure angajamentele din contractele de investiții nu există", a precizat reprezentantul BNR, care s-a referit la lucrarea "De data aceasta e altfel", care face o trecere în revista a încetărilor de plăți ale statelor lumii.

Adrian Vasilescu a menționat că investițiile străine directe în România se cifrează la 60 miliarde euro, din care 60% sunt investiții în industrie. Peste 70% din exporturile României sunt asigurate de companii în care capitalul străin deține peste 10%. Consilierul BNR a mai subliniat că exporturile României au crescut masiv începând din 2014 și au depășit de 4-5 ori exporturile din perioada Ceaușescu, când nu au depășit niciodată 10 miliarde de dolari.

România va intra

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

PSD vrea să înceapă reorganizarea teritorială a României. Marcel Ciolacu, împuternicit în partid să facă un proiect de lege

HotNews acum 47 minute
Consiliul Național al PSD l-a împuternicit pe Marcel Ciolacu, în ședința de luni, să lucreze împreună cu o comisie din partid la un proiect de lege pentru reorganizarea administrative a României, conform unor surse politice citate de G4Media. Tema r

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Sindicat: 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la o secţie, în concediu medical, nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare / Apel către autorităţi să sprijine poliţiştii / Reacţia IPJ Sibiu

News.ro acum o ora
Sindicatul DECUS avertizează, luni, asupra unor situaţii deosebite apărute ca urmare a măsurilor dispuse prin Ordinaţna trenuleţ şi relatează cazul unor poliţişti din Sibiu care au intrat în concediu medical pe fondul nemulţumirii. Sunt în această s

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°