O tragedie fără precedent a avut loc la Cariera Roşiuţa, în apropiere de municipiul Motru. Un bărbat a murit strivit, iar alte 12 persoane au ajuns la spital, după ce o dubă s-a răsturnat. Vehiculul transporta salariaţii la un punct de lucru, dar într-o pantă s-a răsturnat. Un procuror, dar şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de nenorocirea produsă. Rudele şoferului mort spun că duba nu avea frâne. Trupul şoferului, strivit sub duba răsturnată
Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineţii de joi. Şoferul, Nicolae Diaconu, de 47 de ani, transporta salariaţii către un punct de lucru. Din senin, maşina a început să patineze. Conducătorul auto a deschis uşa dubei pentru a vedea ce se întâmplă, iar în acel moment, vehiculul s-a răsturnat. Şoferul a murit strivit, fiind nevoie de pompieri pentru scoaterea trupului de sub fiare. „Ne-am deplasat la fața locului cu două echipaje de descarcerare și două echipaje SMURD. În momentul în care am ajuns la fața locului, șase dintre victime au fost transportate la spitalul din municipiul Motru atât de către cei de la ambulanță, cât și de către colegii de la SMURD. Am intervenit pentru descarcerarea șoferului, care, din păcate, după ce a fost scos, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate atât de către SMURD, cât și de ambulanță, a fost declarat decedat”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Şef de sector, în stare gravă
În urma accidentului produs, 12 răniţi au fost transportaţi la Spitalul Motru. Un bărbat de 41 de ani, şef de sector, are şanse minime de supravieţuire, aşa că a fost transportat, cu un elicopter SMURD, la secţia de Neurochirurgie a Spitalului din Craiova. Salariatul are un traumatism cranian, otoragie, adică scurgere de sânge în aparatul auditiv, dar şi unul dintre globii oculari grav afectat. Răniţi sunt