Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaşca lui Moţa şi-a primit pedeapsa

Publicat in Pandurul, vineri 18 octombrie 2013 ·

O tâlhărie comisă la sfârşitul lunii august de un individ care a intrat cu faţa acoperită într-un magazin şi a ameninţat-o cu un cuţit pe o vânzătoare pentru a-i lua 1000 de lei din încasări a ajuns acum în faza pronunţării sentinţei pe fond în procesul în care cel în cauză a fost trimis în judecată, alături de alţi trei amici de-ai săi de „prostii”.

Narcis Marius Moţa, de 20 de ani, este considerat capul răutăţilor, mai ales că, ulterior, anchetatorii au probat implicarea sa şi în alte furturi, inclusiv într-o tentativă de omor, în procesul în care a fost judecat pentru tâlhărirea vânzătoarei el recunoscându-şi faptele. Acest lucru nu l-a ajutat însă prea mult pentru că el mai avea de executat un rest de pedeapsă de 2,6 ani dintr-o altă cauză, acum magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu condamnându-l să stea cinci ani după gratii.

Un amic de-al său, Ioan Romică Mutu, s-a ales cu trei ani de închisoare, suspendarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de şase ani, timp în care, teoretic, nu are voie să mai comită vreo altă infracţiune. Un alt complice de-al lui Moţa, minorul de 17 ani Robert Petre Stăncioi, a primit şi el un an de închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de 2 ani, în timp ce pentru un al treilea complice, Florinel Marian Ştefu, magistraţii au dispus tot un an de puşcărie, dar decizia este cu executare pentru că individul mai are o suspendare de doi ani dintr-un alt dosar. Acum judecătorii au decis ca Ştefu să meargă pentru 3 ani după gratii, toţi fiind obligaţi să suporte cheltuieli judiciare de până în 900 de lei, precum şi să despăgubească firma la care au dat atacul cu suma de 1100 de lei.

O tâlhărie comisă la sfârşitul lunii august de un individ care a intrat cu faţa acoperită într-un magazin şi a ameninţat-o cu un cuţit pe o vânzătoare pentru a-i lua 1000 de lei din încasări a ajuns acum în faza pronunţării se

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 40 minute
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum 50 minute
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

SuperLiga: Încă un jucător a plecat de la Oțelul Galați

HotNews acum 31 minute
Clubul Oţelul a anunțat marți că Mihai Adăscăliţei (30 de ani) nu mai este jucătorul echipei gălățene. „SC Oțelul Galați și fundașul/mijlocașul Mihai Adăscăliței, 30 de ani, au încheiat astăzi de comun acord relațiile contractuale care datau din dec

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 20 minute
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Decizie definitivă pentru elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză în timpul orei. Pedeapsă redusă cu doi ani

HotNews acum 3 ore
Curtea de Apel București a decis, marți, condamnarea elevului de la Colegiul Național „Ion Creangă”, care în 2023 a atacat cu un cuțit o profesoară în sala de clasă, la 5 ani de detenție într-un centru de minori. Hotărârea instanței este definitivă.

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°