Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niciu Auchan-ul din Tractorul nu se mai deschide anul viitor

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 17 octombrie 2013 ·

După Braşov Shopping City, şi proiectul Coresi este amânat pentru primăvara lui 2015

Patrick Espasa, directorul general Auchan România, a declarat ieri că „în următoarea săptămână vom începe lucrările la Auchan din proiectul Coresi Braşov”. Potrivit lui Espasa, Coresi Braşov este „ este un centru comercial cu 120 de magazine şi cinema, pe terenul fostei fabrici Tractorul”.

Magazinul Auchan de pe platforma Coresi va avea 13.000 de metri pătraţi, fiind cel mai mare din Transilvania. Acesta ar urma să fie construit în prima fază a proiectului Coresi Shopping Center, care va mai cuprinde o galerie comercială de 32.000 de metri pătraţi. În ciuda ultimelor declaraţii ale lui Tatian Diaconu, directorul Immochan România, divizia imobiliară a grupului francez şi totodată cel care va administra întregul proiect, care anunţa ca dată de inaugurare a primei faze sfârşitul lui 2014, Espasa susţine că inaugurarea magazinului Auchan şi a galeriei comerciale va avea loc în primăvara lui 2015. Tot pentru acea perioadă sunt anunţate şi inaugurările Korona Mall, care se construieşte pe platforma Fartec, şi Braşov Shopping City, care va fi construit în zona magazinului Carrefour de la ieşirea spre Bucureşti. Singurul proiect care ar putea fi finalizat anul viitor ar fi centrul comercial dezvoltat de Cora România în Centrul civic, pe platforma fostei uzi9ne Hidromecanica.

Ce construieşte Auchan la Braşov

Proiectul de pe platforma Tractorul va fi construit în mai multe faze. În prima vor fi dezvoltate pe 24 de hectare un hipermarket. A doua fază presupune dezvoltarea unui parc de retail pe o suprafaţă de 15 ha, iar cea de-a treia fază presupune construcţia spaţiilor rezidenţiale (26 ha). În cea de-a patra fază vor fi construite spaţii de birouri (11 ha), iar în ultima etapă o zonă tehnologică (11 ha).

„Am plătit preţul corect pentru a dezvolta acest

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°