Mesajul a fost trimis. Multumesc!

18 octombrie.Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal îşi caută dreptatea în cinematografe

Publicat in Puterea, joi 17 octombrie 2013 ·

Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal caută dreptatea în cinematografe, începând cu 18 octombrie. O poveste emoţionantă despre importanţa familiei şi disperare, thrillerul „Prizonieri“ vine în premieră pe marile ecrane din 18 octombrie, aducându-i în rolurile principale pe Hugh Jackman, Jake Gyllenhaal, Viola Davis şi Maria Bello, în ipostaze cutremurătoare.

„Pentru personajul meu, nu există nimic mai important decât familia. S-a pregătit să o ocrotească cu un devotement ieşit din comun. E un bărbat credincios, dar e pus în cea mai dificilă şi frustrantă situaţie imaginata vreodată. Să surprind întreaga avalanşa de trăiri, dar şi puterea de caracter cu care acesta lupta şi cu care trece peste problemele obscure din viaţa sa, a fost pentru mine o provocare imensă, de care nu m-am mai lovit până acum.”, recunoaşte actorul Hugh Jackman, când vine vorba despre rolul interpretat în „Prizonieri“.

Nici pentru Jake Gyllenhaal lucrurile nu au fost mai simple. „Personajul meu ascunde o întreagă istorie. Vestimentaţia, tatuajele şi singurătatea preferata sugerează asta. E dispus să intre în mintea criminalului şi să nu ţină cont de consecinţe pentru a descoperi adevărul. Mi s-a părut absolut fascinant încă de când am citit scenariul”, mărturiseşte actorul.

În filmul „Prizonieri“, Keller Dover (Hugh Jackman) trăieşte cele mai cumplite momente prin care poate trece un părinte. Fiica lui în vârstă de doar 6 ani şi prietena acesteia au fost răpite, iar singura pistă despre identitatea vinovaţilor nu pare să ducă nicăieri. Detectivul Loki (Jake Gyllenhaal) arestează un suspect, însă, din lipsă de probe, acesta este eliberat. Pe măsură ce timpul trece, şansele de supravieţuire ale micuţelor scad, iar poliţia nu are nicio pista clara. Aşadar, Dover decide să acţioneze de unul singur. „Prizonieri“ este distribuit de MediaPro Distribution şi poate fi văzut începând cu 18

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum o ora
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum 11 minute
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum o ora
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum 41 minute
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 3 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 11 minute
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

O asistentă de la UPU Constanța, de 28 de ani, găsită moartă în casă după ce s-ar fi sinucis

Adevarul acum o ora
O tânără de 28 de ani, asistentă medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, a fost găsită moartă în locuinţa sa, după ce s-ar fi sinucis.

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 5 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Jennifer Lopez şi Ben Affleck au finalizat divorţul

Mediafax acum 43 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck, cunoscuţi drept cuplul „Bennifer”, şi-au finalizat divorţul, conform documentelor depuse luni la Curtea Superioară din Los Angeles. Cei doi au ajuns la o înţelegere prin mediere, fără obligaţia de a plăti pensie alimen

Vremea

București
acum

11°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°