Cum vă pregătiţi de cutremur: a) ţineţi televizorul deschis pe postul de ştiri cu cea mai mare audienţă, b) aşteptaţi declaraţiile prompte ale Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei, sau c) vă documentaţi serios?

O ştiinţă denumită cutremurologie nu există, după cum nu există nici cutremurologi. Cei doi termeni, cutremurolog şi cutremurologie, sunt creaţii lexicale depreciative menite să sublinieze deosebirea între şarlatani şi oamenii de ştiinţă numiţi seismologi. În esenţă, deosebirea dintre cele două specii e următoarea: cutremurologul este un măscărici sadea.

Din fericire pentru starea naţiunii şi pentru bunul mers al afacerilor media, presa nu prea are nevoie de seismologi, ci de cutremurologi. O explicaţie ştiinţifică poate fi lungă, aridă şi plictisitoare. O vorbă spăimoasă, un ton fioros şi o figură tragică de înţelept proaspăt coborât din turn au mai mult impact decât o sinteză seacă despre dinamica forţelor geologice. Ratingul şi tirajul, dragi cititori, nu cresc prin explicaţii docte, ci prin vorbe memorabile. Să pătrundem, vă rog, în acest minunat emporiu de prefaceri alchimice care năucesc mintea şi paralizează simţurile.

Am reţinut deja că presa îi venerează pe cutremurologi şi, dacă nu îi are, îi inventează, pentru că e mai uşor să plăsmuieşti un profet mincinos decât să transformi un mincinos în profet. Există, desigur, şi cea de-a doua posibilitate, anume ca un seismolog lacom de glorie să îşi dea în petic, jonglând pe placul presei cu vorbe mari şi terifiante. În tot cazul, legea proporţionalităţii directe funcţionează fără reproş: cu cât deficitul de probitate ştiinţifică este mai mare cu atât creşte mai mult probabilitatea ca gogoaşa să fie mai dolofană şi mai frumos glazurată. În definitiv, e în firea omului să plece mai lesne urechea la o minciună gogonată decât să scormonească cu mintea după adevăr.

O scurtă trecere