Interviu cu jucătorul echipei de futsal FC Sepsi, spaniolul Gustavo Redondo Herguedas
Jucătorul de futsal a venit la Sfântu Gheorghe la începutul sezonului competițional, și spune că se simte foarte bine aici. Cum i se pare spaniolului orașul, echipa, și România, în general, ne-a povestit în cadrul unui interviu.
– Ești de câteva luni în Sfântu Gheorghe. Cum te simți aici?
– Mă simt foarte bine, îmi place mult acest oraș, în special oamenii care sunt foarte prietenoși. Nu m-am gândit că vor fi atât de ospitalieri, unii îmi scriu pe facebook, mă invită la cafea fără să mă cunoască. Mi-am făcut mulți prieteni aici într-un timp foarte scurt, este un sentiment plăcut, sunt foarte fericit și nu îmi pare rău că am venit la Sfântu Gheorghe. Orașul este mic și drăguț, îmi place pentru că și eu provin dintr-un oraș mic de lângă Valladolid.
– Ce părere ai despre echipa FC Sepsi?
– Cred că suntem în creștere continuă. La ora actuală în campionatul românesc sunt trei echipe care sunt la un nivel ridicat (Târgu Mureș, Deva și Odorhei), la Sfântu Gheorghe au fost câteva schimbări, lumea trebuie să înțeleagă acest lucru. Dar cred că suntem în creștere continuă, ceea ce este bine. Băieții, antrenorul sunt de treabă, lucrăm mult și sperăm să obținem rezultate cât mai bune Suporterii ne ajută foarte mult, am văzut că la partidele de acasă vin 400-500 de persoane, ne ajută mult faptul că ne încurajează.
– Care crezi că va fi evoluția voastră în acest sezon?
– Nu îmi place să mă hazardez în planuri. Cred că de fiecare dată trebuie să ne gândim la partida pe care urmează să o jucăm, și să ne facem planuri săptămână de săptămână. Tratăm fiecare meci cu maximă seriozitate, încercăm să jucăm cât putem de bine, și desigur, sperăm să câștigăm. Campionatul este însă lung, play-off-ul va fi undeva în primăvară, așadar nu cred că trebuie să facem pr