Comunicat Aceasta este, în ultima vreme, o întrebare de interes pentru tot mai multe persoane și căreia ne considerăm obligați să-i dăm un răspuns, unul cât se poate de concret, argumentat, bazat pe calcule reale și făcut de oameni care chiar se pricep la asta.
Particularizăm discuția la situația din municipiul Botoșani, unde există deja un sistem de termoficare modernizat, cu un randament crescut. Introducem în ecuația noastră cifrele pe care le avem la dispoziție în octombrie 2013, în ceea ce-i privește pe consumatorii casnici. Totodată, pentru ca un astfel de calcul comparativ să fie relevant, trebuie făcut pentru o perioadă mai lungă de timp, respectiv un an.
Cei mai mulți sunt tentați să tranșeze acest subiect doar comparând o factură la încălzire în sistem centralizat cu una pentru gazul consumat de o centrală termică individuală, pentru apartamente cu suprafețe și condiții de izolare termică identice. Abordarea este însă una total greșită, pentru că se pierd din vedere alte cheltuieli importante în cazul celor cu centrală proprie. Este vorba de amortizarea investițiilor în centrală (timp de opt ani) și branșamentul de gaz (timp de 20 de ani), la care se adaugă mentenanța acestor instalații (verificări și service). Investiția inițială într-un astfel de sistem individual de încălzire poate depăși suma de 5.000 de lei. Astfel, anual trebuie să adăugăm încă vreo 650 de lei pe lângă cheltuielile pentru gaz (cam 1750 de lei pentru un apartament mediu) și energie electrică (170 lei). Rezultă un total de aproximativ 2500 de lei pe an. De cealaltă parte, când vorbim de energia termică furnizată în regim centralizat, fără nevoia vreunei investiții din partea clientului, la un consum mediu similar, respectiv de 8,5 Gcal/an și un preț de 170 lei/Gcal, rezultă facturi în valoare totală de 1445 de lei.
Calculul ne spune că acum sistemul