Mulți, în special vocile conservatoare, s-au grăbit să explice că ceea ce s-a întâmplat până miercuri seară târziu în America nu este decât o simplă manifestare a democrației iar alte sensuri date târguielilor sterile din dealul Capitoliului sunt de prisos.

Tind să nu fiu de acord cu cei care confundă dezbaterea constructivă și fundamentată cu obsesia ideologică aruncată în discuție ca argument, mai ales când consecințele riscă să fie globale.

Blocajul bugetar american a fost în primul rând un blocaj al dreptei ultra-conservatoare. Este pentru prima dată în istoria Statelor Unite când impasul bugetar nu a fost declanșat de cauze strict financiare, așa cum s-a întâmplat în 1995 și 1996 când republicanii și democrații nu s-au înțeles în privința repartiției fondurilor federale. De data acesta, aripa Tea Party din Partidul Conservator a avut o singură revendicare: blocarea reformei sistemului de asigurări de sănătate prin care câteva zeci de milioane de americani nevoiași au acces la servicii medicale subvenționate de stat. Republicanii au reușit să înăbușe ani la rând o astfel de inițiativă a democraților până când administrația Obama a reușit să o adopte grație majorității din primul mandat al președintelui.

Fractura bugetară a fost, în consecință, un bun prilej de a ataca cea mai importantă lege adoptată de administrația Obama din 2009 până în prezent. Ultraconservatorii s-au dat peste cap să anuleze măsura încât au reușit să divizeze însăși Partidul Republican și să ducă negocierile până în ultimele ore ale termenului-limită dincolo de care America intra în incapacitate de plată iar lumea risca o nouă recesiune, așa cum au avertizat FMI și Banca Mondială.

Lovindu-se de fermitatea președintelui, aripa dură a republicanilor a forțat limita fără a mai avea din acest moment nicio miză. Congresmenii ultraconservatori au un ele