Forţele UAP România s-au adunat, iarăşi, pentru o altă expoziţie tomnatică în grup* – cea dedicată graficii româneşti, AD 2013. Nume bune pe afiş şi panouri – Onisim Colta, Rodica Lomnăşan, Eva Suto, Olimpiu Bandalac, Petre Dinu...
Nume greu şi la vernisarea expoziţiei – criticul de artă Adrian Silvan Ionescu, poate cel mai coerent şi mai prezent personaj din breaslă, cu o implicare personală şi intelectuală care pare a nu-i lăsa să-i scape nimic din arta românească a zilei. Nume importante au participat şi la selectarea competitorilor – profesori de la Facultăţile de profil estetic din Timişoara, din Bucureşti, din Iaşi – de altfel, salonul s-a dorit şi a reuşit să fie, deşi selectiv, „naţional”. Peste toate, o bună panotare a lucrărilor, care ca masă inteligent distribuită pe pereţi conferea ansamblului un CE dinamic de netăgăduit.
Dar...
Se pare că această nesfârşită criză ne forţează, întru cinism, să vedem şi partea (mondenă?/pseudo-valorică?) a lucrurilor. Parcă îl recitim pe Thoveron şi criteriile sale selectiv-politice vizând reclama pre-electorală: personajul pe care îl promovăm este unul în etate? Perfect – are experienţă, cunoaşte valoarea lucrurilor, are conştiinţa unor principii care trebuie respectate. Vrem să-l discredităm? Atunci... respectivul este posesorul unor experienţe, dar mai puţin relevante, depăşite, cunoaşte valoarea lucrurilor, doar că o subsumează interesului personal sau de grup, are principii, dar din păcate acestea au devenit între timp dogme care în cel mai bun caz plictisesc pe toată lumea.
În termenii evenimentului dâmboviţean-estetic pe care îl urmărim: a avut loc o selecţie a lucrărilor? Desigur, numai că ea a privit doar en passant valoarea lucrărilor, de vreme ce mercantil-democratic toţi artiştii plătitori de taxe binemerită prezenţa în „eveniment” şi numai rigoarea metrilor pătraţi a fost cea care a f
