Am citit atent, cu creionul în mână, Proiectul de Ţară al lui Cătălin Predoiu. Este documentul de 6 pagini, apărut recent în presa online, cu care speră ca va seduce soldăţeii pedelişti (furnicuţe şi albinuţe găsim doar la PSD şi PNL) să-l susţină drept unic candidat al „adevăratei” drepte între celelalte drepte în alegerile prezidenţiale din 2014.

La noi, dreapta suferă de personalitate multiplă, prin urmare, şi pretendenţii vor fi numeroşi. Premierul guvernului din umbră al PD-L doreşte să devină preşedintele luminat al României (...) „ţara nu dispune de un management luminat, modern, cooperativ” (...).

„Forţa echilibrului. Pentru o Românie bine condusă spre prosperitate şi normalitate” se prezintă ca un adevărat manifest. O poză în viitor a unei Românii ce nu va fi. Un titlu seducător. Căci, nu-i aşa, cu toţii ne dorim ca echilibrul să pătrundă adânc în mintea politicienilor noştri, iar conflictul şi ţăţismul profesionist să mai ia o pauză. În singura notă de subsol ni se clarifică oarecare nedumeriri. Ceea ce citim sunt numai „ideile directoare ale unui Program pentru România de mâine”. E perfect, oricum, de va fi stufos, nimeni nu-l va lectura (valabil şi pentru celelalte proiecte ale celorlalţi candidaţi la funcţia supremă ). Iată o lecţie de laTony Blair despre chestiune în biografia lui politică, „O călătorie. Viaţa mea în politică”: (...)„am elaborat o schiţă de program cu suficientă substanţă pentru a fi credibilă, dar fără detaliile care le-ar fi permis adversarilor noştri să o desfiinţeze(...). Prin urmare, puţin şi bun e dezirabil şi eficient.

Viitorul candidat se proiectează ca om al echilibrului şi ne ademeneşte cu imaginea unui preşedinte „unificator”. De aşteptat, după o lungă dinastie a conflictului. Primul vice al PD-L nu doreşte să ducă mai departe resturile toxice lăsate de Traian Băsescu în curtea PD-L, ci ar vrea să