Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Celebra pianistă Valentina Lisitsa va concerta pentru prima dată în România

Publicat in Gandul, joi 17 octombrie 2013 ·

Valentina Lisitsa, una dintre cele mai apreciate pianiste ale momentului, va concerta pentru prima dată în România pe 5 noiembrie.

Artista în vârstă de 43 de ani va urca pe scena Ateneului Român începând cu ora 19:00, când va prezenta publicului un recital ce va include şase dintre „Preludiile” de Serghei Rahmaninov, opt dintre „Nocturnele” de Frédéric Chopin, celebra sonată „Apassionata”, de Ludwig van Beethoven, dar şi lucrarea „Totentanz”, de Franz Liszt.

Spectacolul de la Bucureşti face parte din turneul internaţional pe care Valentina Lisitsa îl susţine în această perioadă, şi care a inclus oraşe precum Berlin, Köln, Taipei, Washington şi New York. După concertul din ţara noastră, pianista va porni către America de Sud şi Statele Unite ale Americii unde, de asemenea, are programate mai multe recitaluri.

Biletele pentru concertul din 5 noiembrie au fost puse deja în vânzare şi sunt disponibile atât online, prin reţeaua Eventim, cât şi la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domom, în librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Născută în Kiev (Ucraina), Valentina Lisitsa a început să studieze pianul pe când avea doar trei ani şi jumătate. A urmat apoi cursurile unei şcoli de muzică pentru copii supradotaţi.

În anul 1991, artista s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, iar mai târziu a ajuns să cânte pe unele dintre cele mai importante scene internaţionale: Carnegie Hall (New York), Royal Albert Hall (Londra), Avery Fisher Hall (New York), Musikverein (Viena). Anul trecut, pianista a semnat un contract cu casa de discuri Decca, una dintre cele mai bine cotate de pe piaţa internaţională a muzicii clasice.

În martie 2013, Valentina Lisitsa a lansat primul CD cu integrala concertelor pentru pian de Rahmaninov, înregistrat alături de London Symphony Orchestra, iar la începutul acestei luni a scos pe piaţă un LP special, cu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 47 minute
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 31 minute
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum o ora
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 5 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 11 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 4 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Vremea

București
acum

18°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
mie.

14°/19°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°