-AA+A
Cârpe sau drapele pe stâlpii publici din Năsăud? foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNÎn urbea academicienilor, mai nou, patriotismul iese la iveală... zdrenţuit. Este vorba despre steagurile tricolore sau cele ale Uniunii Europene, care străjuiesc flendurite de pe stâlpii de iluminat stradal. Murdare şi rupte, pline de praf şi uitate agăţate în suporturi de fier ruginite, drapelele au ajuns să nu mai fie un simbol al României, ci o ruşine care atârnă parcă de pe vremea lui Pazvante. Aspectul a fost sesizat şi de cetăţenii urbei. „Este o mare ruşine să ai aşa ceva într-o localitate urbană. Uitaţi-vă numai la steagurile din parcul central, pentru a vedea unde am putut ajunge cu acest aspect. Administratorilor urbei le zicem să nu mai pună nimic, decât să arboreze asemenea drapeluri la drumul mare”, este concluzia cetăţenilor.
Vizat direct de acest aspect, viceprimarul Niculai Găitan a ţinut să dea asigurări că lucrurile se vor schimba în perioada următoare. „Conform normelor de gospodărire urbană, noi, ca edili, avem datoria de a ne implica periodic pentru schimbarea steagurilor degradate de pe domeniul public. Avem în vedere acest aspect. Până la 1 decembrie, promit că vom rezolva problema”, a dat asigurări Găitan.
Până atunci, zeci şi zeci de drapele stau să-şi găsească sfârşitul în adierea vântului sau sub picurii de ploaie, înfruntând zilnic degradarea şi nepăsarea.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet