● RETOX. România este ţara occidental xeroxată, un spectacol-concert despre sine, de Eugen Jebeleanu. Concept scenic: Yann Verburgh; scenografie: Velica Panduru. Cu: Emilia Dobrin, Conrad Mericoffer, Camelia Pintilie, Pompilius Onofrei, Yann Verburgh. Compagnie 28 Paris & Unteatru Bucureşti.
Trăim într-o lume toxică. O viaţă toxică. Sîntem intoxicaţi de oamenii din jur, pe care îi intoxicăm la rîndul nostru. Cu violenţă. Cu depresie. Cu minciuni şi cu prejudecăţi. Cu intoleranţă. Cu discriminare. Cu abuzuri. Cu indiferenţă. Cu neiubire.
DE ACELASI AUTOR Dimineaţa unui scriitor fericit - Mihail ŞIŞKIN la Bucureşti De pe ziduri adunate Geometrii şi revolte Prezentul abandonat şi viitorul ipotecat De cîţiva ani, teatrul din afara scenelor oficiale se află în continuă dezvoltare. Cu precădere în Capitală, spaţiile s-au multiplicat în progresie geometrică – foarte bine – şi oferă loc de joc pentru tinerii artişti (şi nu numai). Discursul artistic din această zonă a teatrului neoficial s-a focusat însă în mare parte pe comercial, prea puţin pe estetici noi, atitudine civică sau social. Din acest punct de vedere, creşterea pur cantitativă a fost dezamăgitoare, chiar dacă ea este explicabilă – nevoia de divertisment creşte în perioadele de recesiune, explozia de absolvenţi de Actorie nu este absorbită de teatrele oficiale; prin urmare, una dintre căile de afirmare este în afara teatrului de stat. În multitudinea de oferte de spectacole cosumeriste se detaşează cele cîteva experienţe diferite. Una este Unteatru, un spaţiu mic, în spatele CEC-ului din Calea Victoriei, într-o clădire nerenovată, cu pereţii netencuiţi, în care se creează o atmosferă intimă, de complicitate între actant şi receptor, spaţiu transformat surprinzător, la fiecare show, cu texte contemporane sau readuse în contemporaneitate şi în care se manifestă interes pentru performanţa actoriceas