Fostul preşedinte al Partidului Conservator Târgu-Jiu, avocatul Nicolae Bobu, s-a înscris în PDL Târgu-Jiu. Bobu a declarat că va candida pentru o funcţie în Partidul Democrat Liberal, filiala Târgu-Jiu, la alegerile care vor avea loc în data de 2 noiembrie.
Avocatul Nicolae Bobu a fost preşedinte al Partidului Conservator, filiala Târgu-Jiu, pentru o perioadă scurtă de timp. Chiar dacă a avut o funcţie de conducere în PC, Bobu nu a stat pe gânduri când a plecat la PDL. Astfel, noul membru a fost prezentat, ieri, de preşedintele PDL Târgu-Jiu, Eduard Berca, într-o conferinţă de presă, ca făcând parte din Partidul Democrat Liberal Târgu-Jiu. Motivele pentru care Bobu a ales să plece de la putere la opoziţie au fost discuţiile pe care acesta le-a purtat cu preşedintele organizaţiei PC şi parlamentarii conservatori. „Am încercat să reconstruiesc şi să fac ceea ce aveam de gând la acest partid (Partidul Conservator). Din păcate, din discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele şi cu parlamentarii care au venit la noi la Gorj, conservatorii, m-au îndemnat să plec de la putere la opoziţie, fapt mai rar întâlnit”, a declarat Nicolae Bobu, membru PDL Târgu-Jiu.
Bobu: „Sigur îmi voi depune candidatura la o funcţie!”
Noul membru al organizaţiei municipale PDL, Nicolae Bobu, intenţionează să candideze la o funcţie în cadrul partidului. Acesta şi-a exprimat dorinţa de a obţine o funcţie în organizaţia politică, mai ales că are şi experienţă în spate. Bobu vrea să-şi pună amprenta asupra reconstruirii Partidului Democrat Liberal, aşa cum intenţiona să facă şi la Partidul Conservator. „O să iau în calcul şi participarea mea la una din funcţii având în vedere că eu mai am şi puţină experienţă în spate. Cred că o să-mi depun candidatura pentru una din funcţii; nu m-am hotărât pentru care, dar sigur voi depune”, a spus Nicolae Bobu, membru PDL Târgu-Jiu. Alegeril