Plouă mocăneşte peste Moldova, Cu lacrimi amare, Cu lacrimi sărate, Cu lacrimi seci de noroc. Plouă mocăneşte peste Moldova, Fără destin, Fără prezent, Fără viitor. Plouă mocăneşte peste Moldova, Iar Moldovenii trag la teasc, Iluzii deşarte, Speranţe furate, Destine sfărmate. Plouă mocăneşte peste Moldova, E timpul fariseilor, E timpul ipocriţilor, E timpul mitocanilor, E timpul hapsânilor, E timpul troglodiţilor, E timpul proştilor, E timpul boilor, Nu e timpul nostru. Plouă mocăneşte peste Moldova, E vremea hoţilor ajunşi patrioţi, E vremea patrioţilor ajunşi hoţi, Hoţi de iluzii, de speranţe, de destine, de viitor. Plouă mocăneşte peste Moldova, Iar stoluri negri de corbi Roiesc din nou peste Moldova, Se adună la marele ospăţ, Ospăţ de hoituri, de patrioţi, de iluzii deşarte, de speranţe furate, destine sfărmate. Plouă mocăneşte peste Moldova, Iarhoţii vor să ne salveze din nou, Nu de Corbi, De Noi, de Ţară, de Moldova, de Viitor. Plouă mocăneşte peste Moldova, Iar fariseii caută în disperare Un Danco, un Moise, un Mesia, Un Lider Naţional, Un Licurici care să ne conducă prin labirintul nopţii fără sfârşit, Spre unde? Spre ce? Spre nicăieri. Plouă mocăneşte peste Moldova, Iar moldovenii aşteaptă umili o minune, Privind la cer, Întrebând cu ce au greşit, Cu ce au păcătuit, De ce sunt blestemaţi, Aşteptând izbăvirea. Plouă mocăneşte peste Moldova, Iar noi privim cum destinul ne este furat, Dus de ei, de noi, la abatorul istoriei, La ospăţul corbilor…