Bursele eurpoene au deschis joi în scădere, din cauza perspectivelor slabe de profit ale companiilor de pe continent, după ce Congresul SUA a adoptat o înţelegere care încheie impasul politic privind plafonul datoriei de stat, evitând riscul unui default, transmite Bloomberg.
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coboât cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce mai multe companii europene şi-au redus estimările privind rezultatele financiare din acest an.
Miercuri, bursele europene au urcat la cel mai ridicat nivel din iunie 2008, după apariţia primelor informaţii privind iminentul acord din Congresul american privind bugetul şi datoria de stat.
Preşedintele Barack Obama a promulgat acordul convenit de congresmeni, care amână până la începutul anului viitor dezbaterea privind bugetul şi plafonul datoriei de stat, asigurând funcţionarea în condiţii normale a guvernului şi a Trezoreriei în această perioadă. Bursele eurpoene au deschis joi în scădere, din cauza perspectivelor slabe de profit ale companiilor de pe continent, după ce Congresul SUA a adoptat o înţelegere care încheie impasul politic privind plafonul datoriei de stat, evitând riscul unui default, transmite Bloomberg.
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a coboât cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce mai multe companii europene şi-au redus estimările privind rezultatele financiare din acest an.
Miercuri, bursele europene au urcat la cel mai ridicat nivel din iunie 2008, după apariţia primelor informaţii privind iminentul acord din Congresul american privind bugetul şi datoria de stat.
Preşedintele Barack Obama a promulgat acordul convenit de congresmeni, care amână până la începutul anului viitor dezbaterea privind bugetul şi plafonul datoriei de stat, asigurând funcţionare